BREXIT - alegeri anticipate respinse de Parlament. Boris Johnson, nouă DECIZIE

Boris Johnson
Boris Johnson

Premierul britanic Boris Johnson intenţionează să persevereze cu tentativa de a pune capăt blocajului politic provocat de Brexit, angajându-se luni seară să vină cu o nouă moţiune pentru alegeri anticipate după ce prima a fost respinsă de Camera Comunelor, relatează DPA.

La votul de luni, cu 299 de opţiuni pentru şi 70 împotrivă, Johnson nu a reuşit să obţină majoritatea de două treimi necesară pentru a trece moţiunea. El intenţionează să publice marţi un alt text legislativ privind organizarea de alegeri anticipate. Al doilea proiect de lege care propune organizarea de alegeri pe 12 decembrie va avea nevoie doar de o majoritate simplă de 320 de deputaţi pentru a trece.

'Nu vom permite acestei paralizii să continue şi, într-un fel sau altul, trebuie să organizăm alegeri', a spus premierul britanic, potrivit agenţiei de ştiri Press Association. 'Această Cameră nu mai poate ţine ţara ostatică', a mai spus Johnson, care nu mai are majoritate în parlament. Ratificarea acordului de Brexit obţinut de Johnson a fost respinsă de deputaţi pe 19 octombrie, care erau de acord în principiu cu acordul dar nu şi cu calendarul de trei zile pentru a-l analiza şi a-l vota. Johnson a fost obligat să înainteze Bruxellesului o cerere de amânare cu trei luni a Brexitului, împotriva voinţei sale, de o lege a parlamentului.

Johnson a acceptat luni termenii Uniunii Europene privind o 'amânare flexibilă' a Brexitului, sau 'flextension', potrivit cărora Londra are termen până la 31 ianuarie să părăsească blocul comunitar. Luni, statele membre UE au aprobat o amânare cu trei luni a Brexitului, acordând Marii Britanii posibilitatea de a părăsi blocul comunitar mai devreme de 31 ianuarie dacă acordul de retragere este ratificat. O altă opţiune posibilă este organizarea de alegeri pe 9 decembrie, o dată sugerată de liberal-democraţii din opoziţie şi de partidul scoţian SNP, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel