Braşov: Staţie nouă de sterilizare la Spitalul pentru Copii

Conducerea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii a inaugurat, vineri, noua staţie de sterilizare, o donaţie a Rotary Club Braşov, în valoare de aproximativ 200.000 de dolari.

'Transformarea integrală a secţiei de sterilizare a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov este un proiect de succes, căruia Rotary Club Braşov i-a dedicat doi ani şi care, începând de azi (vineri-n.r.) este o realitate. Celebrând Ziua Copilului, Rotary club Braşov oferă bucuria de a inaugura această secţie de sterilizare, care este o ancoră de siguranţă pentru toţi copiii comunităţii', conform preşedintelui Rotary Club Braşov, Cleopatra Crăcuţ.

Aceasta a precizat că, în debutul proiectului, în 2017, s-a pornit cu intenţia de a ajuta la schimbarea unei părţi a echipamentului, dar s-a constatat că se impune schimbarea totală a acestora, vechimea lor fiind de aproximativ 50 de ani.

'Dorinţa de a oferi standarde optime de calitate şi siguranţă în actul medical au fost cele care ne-au determinat să cerem braşovenilor, instituţiilor publice, societăţilor private, să se implice şi au făcut', a menţionat Cleoptara Crăcuţ. Potrivit acesteia, în evenimente caritabile s-au strâns peste 136.000 de dolari, sumă insuficientă în condiţiile în care valoarea echipamentelor se ridică la 182.000 de dolari, astfel, rotarienii braşoveni au cerut sprijinul altor cluburi din ţară şi din străinătate, care i-au sprijinit cu suma de 45.000 de dolari.

Amenajările necesare la secţia de sterilizare au fost realizate cu fonduri de la Consiliul Judeţean Braşov. Managerul Spitalului pentru Copii Braşov, dr. Liviu Munteanu, a arătat că această investiţie reprezintă mai multă siguranţă atât pentru personalul instituţiei medicale, cât şi pentru copii şi părinţii acestora, menţionând că, în acelaşi scop, spitalul braşovean a beneficiat şi în continuare are proiecte de reabilitare, respectiv dotarea cu echipamente a diferitelor secţii.

La evenimentul organizat vineri au luat parte, alături de conducerea spitalului şi reprezentanţii rotarienilor braşoveni, cadre medicale, reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai unor instituţii publice - preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Veştea, prefectul Marian Rasaliu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Denisa Secuiu, şi preşedintele Colegiului Medicilor Braşov, dr. Gabriel Morar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel