Box: Campionul american Deontay Wilder îi acordă revanşa cubanezului Luis Ortiz

Pugilistul american Deontay Wilder, campionul mondial en titre la categoria grea, versiunea WBC, a anunţat că îi acordă revanşa cubanezului Luis Ortiz, pe care l-a învins greu în prima lor confruntare, care a avut loc în martie 2018, informează AFP. 

'Vreau să-i anunţ pe suporterii mei că eu şi Luis Ortiz am semnat un contract pentru un al doilea meci. Data şi oraşul vor fi anunţate în curând. Vreau să ofer cele mai controversate lupte ale mele cât mai rapid posibil', a precizat Wilder pe contul său de Twitter. Conform presei americane specializate în box, meciul dintre Wilder şi Ortiz ar putea avea loc pe 28 septembrie, la Las Vegas (Nevada).

Wilder, în vârstă de 33 ani, a disputat ultima sa luptă pe 18 mai, la New York, când l-a învins rapid, prin KO în prima repriză, pe compatriotul său Dominic Breazeale. El are în palmares 41 de victorii, între care 40 obţinute înainte de limită, şi un egal, iar la revanşa cu Ortiz îşi va pune în joc pentru a zecea oară titlul mondial WBC cucerit în ianuarie 2015. În martie 2018, Wilder l-a învins pe Ortiz prin KO tehnic în repriza a 10-a.

Cubanezul, în vârstă de 40 ani, supranumit 'King Kong', a suferit atunci primul eşec din cariera sa, care cuprinde 31 de victorii, între care 26 prin KO. În urma acestui anunţ, mult aşteptatul duel dintre Deontay Wilder şi britanicul Anthony Joshua, campionul mondial al greilor în versiunile IBF, WBO şi WBA, nu va mai avea loc probabil în 2019. Totodată, americanul va trebui să aştepte până în 2020 pentru un eventual meci revanşă cu britanicul Tyson Fury, singurul boxer care nu a fost învins de Wilder, cei doi terminând la egalitate în decembrie 2018, la Los Angeles.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel