Bolivia: Un student a decedat în urma rănilor suferite în timpul protestelor la Cochabamba

Un student în vârstă de 20 de ani a murit miercuri din cauza rănilor suferite în timpul confruntărilor violente care au avut loc între manifestanţi ai opoziţiei şi susţinători ai autorităţilor la Cochabamba, în centrul Boliviei, a declarat o sursă medicală, relatează AFP. 

'Da, el a murit (...) în urma unui stop cardiac', a afirmat într-o scurtă declaraţie pentru AFP un medic de la spitalul din Cochabamba. Potrivit unui raport medical citat de mass-media locale, tânărul decedat fusese internat cu traumatism cranian grav, fractură de craniu şi era în comă. Alte aproximativ 20 de persoane au fost rănite în timpul confruntărilor care au avut loc în oraşul Cochabamba.

Bilanţul victimelor manifestaţiilor care au izbucnit în Bolivia în urmă cu peste două săptămâni după realegerea controversată a preşedintelui Evo Morales, pe 20 octombrie, este de trei morţi. 'Îmi exprim regretul profund pentru moartea tânărului Limbert Guzman, victimă nevinovată a violenţei promovate de grupuri politice care promovează ura rasială între fraţii bolivieni', a scris Morales într-un mesaj postat pe Twitter.

'Îmi reiterez apelul la pace socială pentru restabilirea păcii în rândul poporului nostru', a adăugat preşedintele de stânga, care se confruntă cu proteste care cer demisia sa şi organizarea de noi alegeri. Cel mai longeviv preşedinte bolivian, Morales a câştigat precedentele trei mandate tot în primul tur de scrutin, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel