Bolile autoimune - Când propriul corp te trădează, iar sistemul eşuează

Bolile autoimune sunt în top 10 cauze de deces la copiii de sex feminin și femei, în toate grupele de vârstă de până la 64 de ani, iar cercetătorii susţin că există 80-100 de boli autoimune, cu suspiciune pentru cel puţin 40 de alte boli, că ar avea origine autoimună. Bolile autoimune presupun incapacitatea sistemului umanitar de a mai discerne între propriile ţesuturi şi agresorii externi. În consecinţă, sistemul imunitar produce anticorpi îndreptaţi împotriva propriului organism, distrugându-l, în functie de tipul bolii. Astfel, există boli autoimune sistemice, cu implicarea mai multor organe şi a sistemelor funcţionale ale acestora (lupusul, psoriazisul, sclerodermia, artrita reumatoidă şi cea juvenilă, sindromul Goodpasture, granulomatoza Wegner, polimialgia reumatică, sindromul Guillain-Barre) şi cele care vizează anumite organe (scleroza multiplă, miastenia gravis, diabetul zaharat de tip 1, tiroidita Hashimoto sau boala Graves, boala Addison, dermatomiozita, arterita Horton, diverse boli autoimune ale aparatului digestiv). În numeroase cazuri, pacienţii dezvoltă mai multe afecţiuni autoimune, acestea fiind „prietenoase” între ele. Bolile de acest tip apar în mod deosebit la femei, la vârsta maturităţii. Persoanele afectate de boli autoimune au, uneori, nevoie de mulţi ani, multe drumuri, nenumărate consultaţii şi investigaţii, cu un consum uriaş de timp, nervi, energie şi, bineînţeles, bani, pentru a primi un diagnostic şi un tratament. Pentru că, în cazul bolilor autoimune, apariţia şi evoluţia sunt disimulate. Adică rezultatele la analizele obişnuite pot fi cât se poate de bune, bolnavii să arate bine, dar să se simtă cât se poate de rău şi sănătatea lor chiar să meargă pe o curbă cât se poate de descedentă. În felul acesta, mulţi bolnavi pot suferi fără să ştie ce au, unii fiind abordaţi chiar ca bolnavi psihic sau ipohondri. Dacă se ajunge aici, drumul pacientului către diagnostic şi tratament corect poate fi întârziat şi chiar blocat, cu efecte uneori grave asupra vieţii acestuia. Căci, atunci când analizele obişnuite se modifică, dacă se modifică, pentru că nu la toate afecţiunile autoimune se întâmplă acest lucru, poate fi târziu, în sensul apariţiei unor efecte ireversibile. De aceea, pentru diagnosticarea unei astfel de boli se recomandă consultarea mai multor specialişti cu experienţă, istoricul lor profesional, în cazul in care include situaţii asemănătoare, facilitand accesul la investigaţiile specializate, care, însă, sunt costisitoare, făcând astfel recomandările medicale dificil de pus în aplicare pentru pacienţii cu resurse financiare deficitare (şi, chiar şi pentru cei cu oarecare „dare de mână”, investigaţiile pot fi păgubitoare, dacă analizele trebuie repetate sau paleta celor indicate va fi extinsă ori schimbată). Bolile autoimune nu se vindecă, dar cu diagnostic precis şi tratament corect, precum şi cu un stil de viaţă corespunzător, în ciuda evoluţiei lor impredictibile, în anumite cazuri pot fi ţinute sub control şi înregistra chiar perioade de remisie. Pentru acest lucru este nevoie şi de informaţii, care, însă, sunt extrem de precare în limba română. De aceea, Asociaţia Pro S.E.R.V. propune direcţionarea celor 2% în beneficiul celor afectaţi de boli autoimune. Dorinţa noastră, a membrilor fondatori ai Asociaţiei Pro S.E.R.V., este aceea de a interveni pentru ameliorarea problemelor existente în această sferă a lumii medicale, asigurând accesul la informaţiile necesare şi o comunicare corespunzătoare între medici şi pacienţi. Ce ne-am propus poate fi înfăptuit prin donaţii, inclusiv cu ajutorul celor 2%, care pot fi redirecţionaţi de cei interesaţi fără niciun cost, prin formularul 230 (pentru contribuabilii cu venituri din salarii) sau prin formularul 200 (pentru contribuabilii cu venituri din alte surse). Cele două formulare se găsesc în variante precompletate pe site-ul asociaţiei (http://pro-serv.ro/support/doneaza-2-la-suta/). Aceste formulare trebuie completate cu datele contribuabilului şi trimise prin poştă sau depuse la registratura administraţiei financiare aferentă domiciliului, până la data de 25 mai 2013.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel