Bistriţa-Năsăud. O persoană a murit din cauza pneumoniei

Pacient
Pacient

Un bistriţean a decedat, săptămâna trecută, după ce a contractat o pneumonie, însă numărul virozelor respiratorii este în scădere, potrivit datelor publicate marţi pe site-ul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud.

În perioada 4-10 februarie, la nivelul judeţului au fost raportate 11 cazuri de gripă, cu cinci mai puţine decât în săptămâna precedentă. Trei dintre pacienţi, doi cu vârsta peste 65 ani şi unul din categoria de vârstă 50-64 ani, au necesitat internarea în spital. De la debutul sezonului rece, medicii au raportat în total 40 de cazuri de gripă, însă în 37 dintre ele diagnosticul a fost pus pe baza simptomatologiei, fără a fi nevoie de spitalizare.

Numărul cazurilor, în scădere

Numărul cazurilor de pneumonie şi de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare a fost în scădere cu aproximativ 20% faţă de săptămâna anterioară. Medicii au diagnosticat 244 de pacienţi cu pneumonie, dintre care 53 au avut nevoie de spitalizare, iar o persoană în vârstă de peste 65 ani a decedat. Infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare au fost în număr de 2.419, potrivit DSP. Dintre pacienţi, 47 au ajuns în spital, 17 fiind bebeluşi cu vârsta de până la un an. 

VEZI ȘI:

Traficul feroviar, oprit. A deraiat în Bistriţa-Năsăud

Alegeri europarlamentare 2019. SONDAJ Bistrița-Năsăud rezultat


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel