Bistriţa-Năsăud:Hribii şi melcii, mai căutaţi decât murele şi zmeura, potrivit datelor Agenţiei pentru Protecţia Mediului

Persoanele care au cerut, anul trecut, autorizaţii de la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Bistriţa-Năsăud, pentru a putea recolta ciuperci sau fructe de pădure, s-au arătat mai interesate de hribi şi melci decât de mure şi zmeură, potrivit cantităţilor aprobate spre recoltare.

Aceste autorizaţii se dau în conformitate cu Ordinul 410/2008, pentru recoltarea/capturarea şi/sau achiziţionarea şi/sau comercializarea, în stare vie, proaspătă sau semiprelucrată, de plante şi animale sălbatice din flora şi fauna sălbatică, de către persoane fizice şi juridice. Potrivit datelor comunicate AGERPRES de către directorul APM Bistriţa-Năsăud, Sever Roman, cotele de recoltă aprobate pentru ciuperci şi melci au fost realizate integral, la fel şi pentru afine, în timp ce pentru restul speciilor de plante cantitatea recoltată a fost mai mică decât cota alocată, în funcţie de cerinţele pieţei.

Astfel, au fost recoltate peste 607 tone de afine, dintre care 455 tone afine negre şi 152,3 tone afine roşii, în timp ce interesul pentru mure şi zmeură s-a situat în jurul a o sută de tone pentru fiecare. În ce priveşte ciupercile, au fost adunate în total circa 605 tone, preferaţi fiind hribii (371 tone) şi gălbiorii (151 tone). Din listă nu au lipsit trufele, cantitatea recoltată anul trecut fiind de 2,7 tone, iar autorizaţiile emise doar pentru primele opt luni ale acestui an arată un potenţial de creştere a cantităţii cu 30%.

Tot o creştere cu 30% a cantităţii aprobate în acest an, în perioada ianuarie-august, s-a înregistrat şi în ce priveşte recoltarea melcilor, în condiţiile în care anul trecut s-au adunat 150 tone. Cantităţile autorizate sunt aprobate în baza Studiilor de evaluare a stării resurselor biologice din flora şi fauna sălbatice, elaborate de unităţi atestate în domeniu şi expertizate tehnic de Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române.

Sursa: AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel