Birchall: Ministerul Justiției s-a aflat sub asediu. Plec cu fruntea sus

Ana Birchall FOTO AGERPRES
Ana Birchall FOTO AGERPRES

Ana Birchall a transmis un nou mesaj după ce plecat de la Ministerul Justiției.

„Vă multumesc tuturor pentru mesajele transmise in aceste zile, mesaje care, cu siguranta, mi-au atins sufletul! Vă doresc tot ce este mai bun si mai frumos pentru voi si persoanele dragi voua!

Asa cum am spus si ieri, am plecat de la Ministerul Justiției cu fruntea sus. Așa cum am promis încă de la preluarea funcției, în data de 25 aprilie 2019, am gestionat agenda ministerului cu echilibru, seriozitate și profesionalism, alături de colegele și colegii mei din Ministerul Justiției, cu conștiința faptului că am acționat întotdeauna cu onestitate și bună credință.

Au fost șase luni intense, o perioadă deloc ușoară, de multe ori simțind că Ministerul Justiției s-a aflat sub asediu, fiind ținta diverselor interese. Și chiar dacă de multe ori ne-a trecut glonțul pe la ureche, am reușit să prevenim activarea Articolului 7 din Tratatul UE.

În toată această perioadă mi-am respectat jurământul depus cu mâna pe Biblie și pe Constituție, asigurând domnia legii, respectul fata de lege si recâștigarea încrederii românilor în actul de justiție”, a scris, miercuri, Ana Birchall pe contul ei de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel