Bihor: Pregătirile pentru deszăpezire ale Secţiei judeţene de Drumuri Naţionale, prezentate în Colegiul prefectural

Şeful Secţiei judeţene de Drumuri Naţionale (SDN), Silviu Petriţa a prezentat, miercuri, în Colegiu prefectural, măsurile luate de instituţie în vederea asigurării condiţiilor optime de circulaţie pe căile rutiere în sezonul rece 2019-2020.

Potrivit acestuia, în judeţ există 497 kilometri de drumuri naţionale principale (precum DN1, DN76, DN79) şi 535 km de drumuri naţionale secundare (cum ar fi cel de la Oradea spre Marghita). pentru a căror deszăpezire sunt organizate nouă baze şi cinci puncte de sprijin în diverse localităţi din judeţ, unde câte un ofiţer de serviciu va asigura permanenţa non-stop, informând şi ajutând la coordonarea activităţii de deszăpezire.

Bazele sunt la Aleşd, Săcueni, Ştei, Drăgăneşti, Oradea, Inand, Sînmartin, Marghita şi Spinuş. Iar punctele de sprijin sunt la Şinteu, în Piatra Craiului, Avram Iancu, Vârtop şi Ceica.

Petriţa a prezentat dotările proprii ale secţiei (trei utilaje multifuncţionale cu lamă şi răspânditor, două buldoexcavatoare, o autobasculantă 8x4, două freze şi trei staţii de clorură de calciu), la care se vor adăuga cele ale unor firme private.

"În acest moment avem acord-cadru încheiat cu firme care vor executa partea de deszăpezire pe timpul iernii, urmând să se semneze şi contractul subsecvent pentru utilaje închiriate. Astfel în dotare se vor regăsi 45 de autobasculante cu lamă şi răspânditor, două unimoguri, 14 încărcătoare frontale, două buldoexcavatoare, un autoremorcher, un autoremorcher cu trailer şi o automacara mai mare de 40 de tone", a spus şeful SDN Bihor.

Ca şi material antiderapant, secţia are deja în stoc 1303 tone, de curând a început să livreze şi salina, fiind primite marţi 75 de tone de sare. De asemenea, clorura de calciu se găseşte în stoc, 13,65 tone, dintr-un necesar de 113 tone care se va aproviziona în viitorul apropiat.

"Şi la Consiliul Judeţean s-a încheiat procedura de achiziţie publică şi s-au semnat contractele pentru cele cinci zone de deszăpezire şi s-a făcut o raportare către Prefectură. Deci, din punctul nostru de vedere, suntem pregătiţi pentru iarnă", a concluzionat subprefectul Iulius Delorean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel