Urmărește emisiunea live


EXCLUSIV  Betty Stroe, noutăți despre relația de cuplu și vacanță: “Suntem ca și căsătoriți!”

Betty Stroe, fosta solistă a trupei Etnic, este într-o perioadă productivă. 

Tocmai ce s-a întors dintr-o vacanță în Croația, acolo unde a fost cu iubitul și managerul ei, Zsolt Kapros, și acum muncește de zor, cu forțe proaspete, la noi piese și un videoclip inedit care urmează să fie lansat la sfârșitul verii.

(oar_w460)

Vacanța din Croația a fost pe placul artistei, peisajele mirifice au încărcat-o cu energie și au inspirat-o, astfel încât, într-o vizită la un parc național, Betty, mare iubitoare de animale, a găsit un pui de găină, pe care nu doar că l-a salvat, ci l-a și luat acasă cu ea, în România.

(oar_w460)

“Mai bine de o săptămână am fost în vacanță în Croația. Am plecat direct din Timișoara, după o serie de concerte pe care le-am avut cu Willmark. În Croația am fost în stațiunea Pula, m-am super relaxat, am făcut plajă și m-am plimbat. Nu am mâncat foarte mult tradițional, singurul lucru din care am gustat mai mult au fost creveții. În rest nu am vrut să mă risc☺ Mi-a plăcut foarte mult priveliștea, abia așteptam să mă trezesc dimineața și să văd insulele. Un peisaj divin! Am vizitat și un parc național. Acolo am găsit un pui de gaină pe care l-am salvat, era rănit de un vulture sau ceva. Bineînțeles că l-am luat cu noi acasă, și l-am adus cu mașina până în România. Am avut și hârtie pentru el și tot ce trebuie de la un medic veterinar. Și acum îl am acasă și urmează să i-l duc mamei mele, la Telega”, a povestit Betty pentru DC News.

(oar_w460)

În vacanță, cântăreața a fost cu iubitul ei, Zsolt. S-a scris la un moment dat că cei doi nu mai formează un cuplu, dar s-a dovedit a fi doar zvonuri.

“Eu și iubitul meu, Zsolt, suntem de 10 ani și jumătate împreună! Suntem veseli și relaxați, muncim foarte mult și facem ce ne place. O să facem și nunta la un moment dat, nu e ca și cum ar fi vreo prioritate! Oricum, avem o relație frumoasă, e ca și cum am fi căsătoriți! Îmi doresc și un copil la un moment dat, dar am 32 de ani, mai stau puțin, mai am timp! Deocamdată ne pregătim de “Salsa week”, show-ul pe care îl am cu Willmark și care prinde foarte bine”, a mai declarat artista.

  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel