Ben Stiller, numit ambasador al ONU

Ben Stiller
Ben Stiller

Ben Stiller a fost numit ambasador al bunăvoinţei de către Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), a anunţat luni organizaţia în timpul unei vizite întreprinse de actorul american în Guatemala pentru a aduce în atenţia publică criza refugiaţilor.

Numirea sa survine în contextul criticilor dure îndreptate împotriva politicilor privind imigraţia aplicate de Statele Unite, care a primit anul trecut 143.600 de cereri de azil din partea cetăţenilor din America Centrală.

Numărul celor care părăsesc El Salvador, Guatemala şi Honduras din cauza crimelor, violurilor şi răpirilor comise de grupările infracţionale este în creştere.

Aici, în Guatemala, familiile pe care l-am cunoscut, inclusiv copiii, trăiesc în frică şi într-un climat de violenţă dincolo de orice imaginaţie, a declarat Stiller, potrivit UNHCR. În contextul în care astăzi sunt peste 68 de milioane de persoane strămutate la nivel global, nu a existat niciodată un motiv mai întemeiat sau o prioritate mai mare pentru a ne demonstra solidaritatea şi spirjinul pentru refugiaţi, a mai spus actorul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel