Belgianul Remco Evenepoel, campion european la contratimp

Tânărul ciclist belgian Remco Evenepoel (19 ani), de la echipa Deceuninck-Quick Step, a devenit joi campion european la contratimp, la doar cinci zile după succesul său din Clasica San Sebastian, scrie AFP.

Încununând cu succes primul său sezon la profesionişti, Evenepoel a dedicat victoria compatriotului său, Bjorg Lambrecht (Lotto-Soudal), care a murit luni, în etapa a 3-a a Turului Poloniei, în urma unei grave accidentări suferite după o căzătură.

Joi, la Alkmaar, el a terminat cu 18 secunde înaintea coechipierului său şi favoritul competiţiei, danezul Kasper Asgreen.

Tânărul ciclist a fost copleşit de emoţii la ceremonia de premiere, când a îmbrăcat tricoul cu trei stele aurii atribuit campionului, izbucnind în lacrimi şi ridicând degetul spre cer. Vreau să dedic aceste trei stele acelor stele care azi sunt în cer. Nu este victoria mea, este victoria acelor băieţi de deasupra mea, a spus, cu voce tremurândă, Evenepoel. El s-a referit astfel şi la alţi doi ciclişti belgieni, Stef Loos şi Igor Decraene, care au decedat în timpul unor curse în 2019 şi 2014.

Remco Evenepoel a fost cronometrat, joi, cu timpul de 24:55 pe distanţa de 22,4 km, fiind urmat de danezul Kasper Asgreen (+18) şi italianul Edoardo Affini (+20). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel