Băsescu: Tapalagă m-a lins fără să-i cer. Cine sunt ”voluntarii” din detașamentul de lingeri

Dan Tapalagă
Dan Tapalagă

”Tapalagă m-a lins fără să-i cer. Acum a schimbat obiectul lingerilor”, a spus Traian Băsescu într-o intervenție incendiară despre foștii săi lăudători. În grupul celor care-i ridicau osanale atunci când era la putere, Băsescu i-a mai numit pe Grigore Cartianu, Laurențiu Ciocăzanu, Mălin Bot și Mircea Marian.

Traian Băsescu a dat explicații în emisiunea Paulei Rusu, de la RTV, privind o postare Facebook în care Băsescu le cerea jurnaliștilor-propagandiști să nu lege instituția DNA de persoana procurorului șef, pe care o apără.  Ce vor scrie propagandiștii anilor 50 dacă o vor vedea pe Laura Codruța Kovesi în cătușe? întreba fostul președinte.  Băsescu a fost invitat la RTV să spună cine sunt jurnaliștii-propagandiști.

Aceeași mă proslăveau pe mine, la Cotroceni

”Sunt aceeași care mă proslăveau pe mine când eram la Cotroceni. N-am avut niciun aranjament cu Tapalagă, Bot, Marian, Ciocăzanu sau Tolontan. Pozițiile mele de acum nu sunt împotriva instituțiilor, ci a unor oameni din instituții. Am atacat unele persoane, pentru nerespectarea drepturilor fundamentale. Kovesi a fost una dintre ele. Hoardele de propagandiști au reacționat, a spus Băsescu. Subiectul postării de azi nu e dna Kovesi, subiectul este legat de propagandiștii care nu înțeleg că un om nu înseamnă o instituție. Poate sunt subiectiv, căci au fost abuzuri, înscenări, provocări care se înregistrează cu familia mea, de acasă la birou...și am atacat-o pe dna Kovesi”.

Întrebat care sunt propagandiștii care îl proslăveau, Băsescu a reluat lista.

”Cartianu, Tapalagă, Ciocăzanu și Mircea Marian, dar mai sunt și alții, a răspuns fostul președinte. Au făcut-o voluntar”, a mai precizat Băsescu.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy