Baschet: Salariu anual de 8,6 milioane dolari pentru antrenorul universităţii Kentucky

Antrenorul echipei universitare de baschet Kentucky, John Calipari, a semnat, joi, un nou contract care îi garantează un salariu mediu de 8,6 milioane dolari, a anunţat universitatea, citată de AFP.

Contractul lui Calipari se întinde pe 10 ani şi va costa universitatea 86 milioane de dolari, reprezentând unul dintre cele mai mari contracte din istoria Campionatului universitar american (NCAA), foarte urmărit în Statele Unite.

Calipari, în vârstă de 60 de ani, va fi mai bine plătit decât mulţi antrenori din NBA.

Conform cotidianului USA Today, veniturile sale, incluzând primele, au fost stabilite în 2018 la 9,3 milioane dolari, cu un salariu care se ridica la acea vreme la 7,95 milioane dolari.

Al doilea cel mai bine plătit antrenor din NCAA, legendarul Mike Krzyzewski, aflat la cârma echipei Universităţii Duke din 1980, încasa 7,05 milioane dolari.

Calipari este unul dintre cei mai respectaţi antrenori din baschetul american.

El a antrenat din 1996 până în 1998 echipa New Jersey Nets, devenită apoi Brooklyn Nets, cu un bilanţ de 72 de victorii şi 112 înfrângeri, cel mai bun rezultat fiind o participare la play-off-ul din 1998 (eliminare în primul tur).

În Campionatul NCAA, el a devenit cunoscut după ce a preluat echipa Kentucky Wildcats în 2009, cu care a cucerit titlul în 2012.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel