Barna, dosar DNA, efect asupra electoratului USR. Chirieac: E stânjenit, nu a intrat în campanie

Dan Barna/ foto Agerpres
Dan Barna/ foto Agerpres

Analistul politic Bogdan Chirieac a răspuns unor întrebări cheie legate de Dan Barna, lider USR și candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie.

Președintele USR, Dan Barna, ar fi vizat într-un dosar DNA, după ce Rise Project a publicat o anchetă despre afacerile sale cu fonduri UE. 

Bogdan Chirieac, întrebat sâmbătă după-amiază într-o intervenție telefonică la România TV, dacă, în opinia sa, Dan Barna va fi audiat la DNA, a răspuns astfel: „Eu am văzut declarația procurorului-șef interimar Călin Nistor, cel care a salvat reputația DNA după înlăturarea doamnei Kovesi. Dânsul a spus: 1 - Că nu a trimis dosarul la DNA Alba, fapt care era o declarație politică, dacă ar fi făcut asta; 2 – A dat de înțeles că nu-l va ancheta pe Dan Barna în timpul campaniei electorale, ceea ce înseamnă că DNA nu se amestecă în campania electorală".

”Țineți minte că, acum cinci ani, în vremea domnului Ponta, DNA tot aresta. După cum știți, era la foc automat, la 6.00 dimineața, și între cele două tururi de scrutin. Spunea atunci doamna Kovesi că nu are nicio treabă cu momentul politic. Când dânsa a fost anchetată de Secția specială a spus, ia uite, tocmai când mă chemaseră la Bruxelles, deși era chemată abia peste două săptămâni la Bruxelles. Important este că DNA de acum nu are intenții de a participa la scrutinul prezidențial din 10, respectiv 24 noiembrie", a mai spus analistul politic Bogdan Chirieac în aceeași intervenție telefonică.

Ce face electoratul lui Barna

Ulterior, întrebat ce crede că se va întâmpla cu electoratul lui Dan Barna, în sensul în care va rămâne fidel sau va migra, a declarat: „În opinia mea, tipul de electorat al domnului Dan Barna nu merge pe argumente logice întotdeauna, ci mai degrabă pe percepție și emoție. Din punctul meu de vedere, domnul Barna nu a mai intrat în campanie electorală. Nu își face campanie. E chiar stânjenit de poziția în care se află."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel