Barcelona şi Real Madrid, prima confruntare a sezonului

messi
messi

Barcelona şi Real Madrid se vor întâlni în primul El Clasico al sezonului 2018-2019 pe 28 octombrie.

FC Barcelona şi Real Madrid se vor întâlni în primul El Clasico al sezonului 2018-2019 pe 28 octombrie, pe Camp Nou, în etapa 10-a din La Liga, a anunţat marţi Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF). 

Preşedintele La Liga, Javier Tebas, afirmase că "nu a fost ideal" că al doilea Clasico din sezonul trecut a avut loc după ce Barca îşi asigurase deja câştigarea titlului. În noua stagiune, cele două echipe se vor înfrunta mai devreme. Cele două mari forţe ale fotbalului spaniol se vor întâlni a doua oară în campionat pe 3 martie, pe Santiago Bernabeu, în etapa a 26-a. Primera Division se va încheia pe 19 mai. 

Barcelona a câştigat în sezonul trecut campionatul şi Cupa Spaniei, iar Real s-a impus pentru a treia oară consecutiv în Liga Campionilor. În prima etapă, care va debuta pe 19 august, Barcelona va juca acasă cu Deportivo Alaves, iar Real Madrid va primi vizita formaţiei Getafe. Tot în prima etapă, vicecampioana Atletico Madrid, va juca în deplasare cu Valencia, echipă care a terminat pe locul 4 ultima ediţie de campionat. 

Derby-urile madrilene dintre Real şi Atletico vor avea loc pe 30 septembrie (etapa a 7-a) pe Santiago Bernabeu şi pe 10 februarie (etapa a 23-a) pe Metropolitano. Calendarul este pentru prima oară asimetric, adică meciurile tur şi retur nu se vor mai juca în aceeaşi ordine, notează AFP. 

Tragerea la sorţi a avut loc la Adunarea Generală a Federaţiei spaniole de la Las Rozas de Madrid, în prezenţa preşedinţilor FIFA, Gianni Infantino, şi UEFA, Aleksander Ceferin. Finala Cupei Regelui se va disputa pe 25 mai, a anunţat RFEF, fără să precizeze stadionul gazdă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel