Bani pentru cluburile de fotbal. UEFA solicitată să mărească cotele

UEFA
UEFA

Noul sezon al cupelor europene la fotbal va aduce cluburilor calificate în faza grupelor premii consistente, de milioane de euro, în timp ce peste 600 de cluburi, care au ratat calificarea în competiţiile continentale, se vor mulţumi cu doar 7,3% din veniturile de 3,25 miliarde euro estimate pentru sezonul 2018/2019, relatează Reuters. 

Conform UEFA, cele 32 de echipe din Liga Campionilor vor împărţi 2,04 miliarde euro, iar cluburile din Europa League vor încasa 510 milioane euro. Cluburile care nu au avut loc la masa bogaţilor, peste 600, vor primi aşa numitele plăţi de solidaritate ce însumează 7,3% , adică 237,5 milioane euro, procent în scădere, faţă de cel din ciclul 2015/2018 (8,5%). 

Un raport al European Leagues, organizaţie care reuneşte peste 900 de cluburi din 35 ţări, avertizează că decalajul financiar dintre cluburile bogate şi restul grupărilor continuă să crească, antrenând un efect negativ în echilibrul competitiv, şi cere intervenţia UEFA pentru ca şi cluburile mici să se bucure de o felie mai mare de tort. Raportul propune ca în ciclul 2021-2024, plăţile de solidaritate să ajungă la 20%. 

Cluburile care nu participă la cupele europene vor împărţi premii de 660 milioane euro


Conform unor venituri estimate la 3,30 miliarde euro pe sezon, cluburile care nu participă la cupele europene vor împărţi la rândul lor premii de 660 milioane euro. Raportul propune ca 3,4% din totalul veniturilor, circa 116 milioane euro, să fie distribuite cluburile eliminate în tururile preliminare şi 10% (330 milioane euro), cluburilor care nu au reuşit calificarea în competiţiile europene. 

European Leagues vrea că 6,5% din totalul veniturilor să intre într-un nou pilon care să finanţeze dezvoltarea fotbalului profesionist în afara celor cinci ligi europene de top. De asemenea, se consideră că acordarea mai multor locuri pentru cluburile din primele patru ligi europene în Liga Campionilor sporeşte inegalitatea din fotbalul european. UEFA nu a comentat deocamdată aceste propuneri, dar va decide repartizarea veniturilor până la sfârşitul acestui an. Preşedintele Aleksander Ceferin a spus încă de la alegerea sa în 2016 că va acţiona pentru îmbunătăţirea echilibrului competitiv din fotbalul european. 

Vezi şi: Avalanşă la Bâlea Lac

Plângere Iohannis. Mircea Drăghici, BOMBA ZILEI: Asta s-a întâmplat după ce Dragnea mi-a cerut să mă ocup

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel