Bani europeni pentru combaterea şomajului din zonele miniere. Raluca Turcan, anunţ de ultimă oră

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că Guvernul Orban va folosi bani europeni pentru a combate şomajul din zonele miniere ale României. 

"Guvernul PNL demarează un proiect pilot, cu bani europeni, pentru combaterea șomajului din zonele miniere și industriale. Am lansat astăzi public un prim apel pentru folosirea a 2 milioane de euro din fonduri europene, printr-un program pentru ocuparea șomerilor și persoanelor inactive din Valea Jiului.

Programul va aduce un sprijin concret pentru cei aproximativ 1560 de șomeri din această zonă, dar și pentru alte categorii de persoane. Astfel, 2 milioane de euro din fonduri europene vor fi cheltuiți în beneficiul a 2000 de persoane vulnerabile și vor permite eradicarea în totalitate a șomajului din zona Petroșani, Vulcan, Petrila, Aninoasa, Lupeni și Uricani. Următoarele proiecte de combatere a șomajului vor viza alte 7 regiuni, cu peste 1 milion de beneficiari", a scris Raluca Turcan pe Facebook. 

Nu este singurul program cu bani europeni

"Programul anunțat astăzi se alătură celui de screening împotriva unor boli oncologice și a hepatitelor B și C, prin care au fost alocate peste 103 milioane de euro către 1 milion de beneficiari.

Ne propunem ca, până la finalul anului 2020, să atragem 2,8 miliarde de euro și să continuăm programele cu bani europeni. Această sumă reprezintă o creștere de 32,52% față de un risc de decomitere de 2,15 miliarde de euro.

În noiembrie 2019, am preluat guvernarea cu un risc de decomitere de aproape 600 milioane de euro. În mai puțin de 2 luni, am reușit să recuperăm toți banii europeni amenințați cu dezangajarea, plus încă 467 milioane de euro. Astfel, la finalul anului 2019, am trimis spre decontare 1 miliard de euro.

În exercițiul financiar viitor, România are la dispoziție aproximativ 41 miliarde de euro. Intenționăm ca, în maximum 4 luni, să pregătim infrastructura instituțională pentru a intra în anul următor, 2021, cu proiecte mature.", a mai scris vicepremierul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel