Bahrein: Reuniune internaţională asupra siguranţei navigaţiei

O reuniune internaţională la nivel înalt asupra siguranţei navigaţiei are loc miercuri la Manama, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe din Bahrein, citat de France Presse.

"Regatul Bahrein găzduieşte astăzi o importantă reuniune militară internaţională dedicată examinării situaţiei actuale din regiune şi modalităţilor de consolidare a cooperării, coordonării şi consultărilor internaţionale", a declarat ministerul, fără a preciza ţările participante la această întâlnire.

Obiectivul este de "a face faţă agresiunilor repetate şi acţiunilor inacceptabile ale Iranului şi grupurilor teroriste cu care are legătură împotriva siguranţei navigaţiei în Golf şi în Strâmtoarea Ormuz", a adăugat ministerul într-un comunicat.

Aceste acte ale Iranului "ameninţă securitatea şi stabilitatea regiunii şi a lumii în ansamblu", a asigurat ministerul.

Ţară majoritar şiită, Bahreinul este condus de o monarhie sunită ce acuză în mod regulat Iranul şiit că sprijină manifestaţiile şi tulburările, ceea ce Teheranul neagă.

Regatul Bahrein a anunţat deja o reuniune pe aceeaşi temă la Manama în octombrie.

Tensiunile au crescut în Golf de la retragerea Statelor Unite în mai 2018 din acordul nuclear iranian, urmată de restabilirea unor sancţiuni americane grele împotriva Iranului.

Tensiunile s-au intensificat de asemenea în ultimele săptămâni cu atacuri împotriva petrolierelor în Golf - imputate de Washington Teheranului, care respinge orice implicare -, precum şi criza unor petroliere sechestrate dintre Londra şi Teheran.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel