Bacalaureat 2019. Harghita: Un elev susţine examenul la spital, iar alţi opt în condiţii speciale

Bac 2019
Bac 2019

Un elev din Harghita care a suferit un accident rutier susţine probele scrise ale Bacalaureatului pe patul de spital, alţi opt colegi de-ai săi cu probleme medicale primind aprobare pentru a-şi scrie sau dicta lucrările acasă sau în săli separate, informează Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Potrivit sursei citate, pe lângă elevul care dă examenul la spital, mai sunt şi alţi candidaţi care au fost victime ale unui accident rutier şi îşi scriu lucrările acasă, la care se adaugă colegi de-ai lor care suferă de disgrafie sau discalculie şi susţin probele scrise în săli separate sau beneficiază de o oră în plus de examen.

Inspectorul şcolar general adjunct Cristinel Glodeanu, a declarat că în fiecare dintre cazuri, 'o comisie se deplasează la faţa locului, cu monitorizare video, iar un profesor de altă specialitate scrie lucrarea după dictarea elevului, doi asistenţi monitorizând modul de desfăşurare a activităţii'. Cristinel Glodeanu a punctat faptul că toate cazurile au fost analizate de Comisia Judeţeană de Bacalaureat, care le-a aprobat pe cele ce ţineau de competenţa sa, restul aprobărilor fiind primite de la Comisia Naţională de Bacalaureat, astfel încât să se asigure egalitatea de şanse şi să fie sprijiniţi toţi copiii cu probleme medicale să susţină examenul de Bacalaureat.

VEZI ŞI Bacalaureat 2019. Gestul unui elev care a dus la eliminarea sa

În Harghita s-au înscris la probele scrise ale examenului de Bacalureat un număr de 2137 de elevi, iar 72 au absentat luni, la proba de limba şi literatura română. În judeţ sunt organizate şase centre de examen şi o subcomisie, precum şi un centru zonal de evaluare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel