BAC 2019. Tot ce trebuie să ştii despre examenul de bacalaureat

Bacalaureat 2019
Bacalaureat 2019

BAC 2019. Prima probă la limba şi literatura română a examenului de bacalaureat a început, luni. Absolvenţii claselor a XII-a vor susţine, marţi, proba la limba maternă, urmând ca miercuri să susţină proba obligatorie a profilului, iar joi proba la alegere a profilului şi specializării.

BAC 2019. Elevii au la dispoziţie trei ore pentru rezolvarea subiectelor. Este interzis accesul în sala de examen cu notițe, însemnări, manuale, dicționare, dar și cu telefoane mobile și cu orice mijloc de calcul sau comunicare.

BAC 2019. Elevii surprinși că vor comunica între ei sau cu persoane din exterior, că vor face schimb de foi, de lucrări, de ciorne, notițe sau orice alt material ce ajută la rezolvarea subiectelor vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele au fost folosite sau nu. Ei nu vor mai putea participa la probele următoare ale examenului de BAC, nici la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

VEZI ŞI BAC 2019. Ce subiecte s-au dat anul trecut la limba română

BAC 2019. Primele rezultate se vor afişa pe 8 iulie, atunci când se vor putea face şi contestaţii. Rezultatele finale vor fi afişate pe 13 iulie. 

BAC 2019. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:

- susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;

- susţinerea tuturor probelor scrise şi obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

- obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel