Avocatul Poporului, răspuns la solicitarea lui Iohannis

Avocatul Poporului va analiza cu atenție solicitarea publică a Președintelui României de formulare a unei excepții de neconstituționalitate referitoare la Ordonanța de urgență a Guvernului României privind rectificarea bugetară, după publicarea acesteia în Monitorul Oficial.

În acest sens, Avocatul Poporului a dispus, încă de miercuri, identificarea și studierea jurisprudenței Curții Constituționale a României (C.C.R.) referitoare la eventualele implicații constituționale ale adoptării unor acte normative în absența avizului consultativ, în general, respectiv a avizului consultativ al CSAT, în special.

"În același timp, este examinată atât jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), cât și cea a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția). Jurisprudența instituțiilor sus-amintite este analizată și cu privire la posibila existență a unui conflict juridic de natură constituțională între Președinte și Guvern. De asemenea, sunt examinate atât Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, cât și alte reglementări aplicabile în materie. În paralel cu propriile demersuri, Avocatul Poporului așteaptă prezentarea de către reprezentanții Administrației Prezidențiale a argumentelor juridice pe baza cărora a fost formulată solicitarea publică a Președintelui României", au scris reprezentanții instituției pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel