Avocatul Poporului, posibil atac la CCR după ordonanţele date de Guvern. Tăriceanu: Nu mi s-a părut că Renate Weber ar avea inhibiții

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că Avocatul Poporului ”Nu ar inhibiții” și că ar putea ataca la Curtea Constituțională ordonanțele de urgență adoptate de Executiv în ședința de marți, printre care cea referitoare la organizarea alegerilor parlamentare.

”Valul de ordonanțe pe care guvernul pare să le promoveze nu face decât să întărească percepția că guvernul pare să pice. De ce se dau 24 de ordonanțe pe zi? (...) Ordonanțele intră în vigoare imediat, dar ele pot fi atacate la Curtea Constituțională, dacă vrea Avocatul Poporului. Nu mă pronunț dacă va vrea sau nu va vrea. Cred că fiecare ordonanță de urgență va trebui să facă obiectul unei analize la nivelul instituției Avocatului Poporului. Nu mi s-a părut că Renate Weber ar avea inhibiții. Adică atunci când sunt e vorba de drepturi fundamentale, între care și cel legat de alegeri, pentru că alegerile reprezintă un drept fundamental democratic, când e vorba de păstrarea rolului instituțiilor democratice în stat, iar aici mă refer la necesitatea păstrării rolului Parlamentului. dacă scurtcircuităm Parlamentului, atunci nu mai putem vorbi decât despre o democrației de fațadă”, a declarat la Antena 3 Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul ALDE a mai spus că declanșarea alegerilor parlamentare anticipate ar duce România în haos

"Deschiderea către anticipate este un lucru care va duce, pe scurt, România în haos aproximativ patru luni de zile. Constituția României așa a fost gândită să nu faciliteze această soluție a alegerilor anticipate, pentru că ea a fost gândită ca o soluție extremă în caz de criză politică majoră, când nu se poate agrega niciun fel de majoritate și nu ai guvern. Și atunci pornești către alegerile anticipate. Nu e cazul în momentul de față: Guvernul Orban a fost investit, nu a avut niciun fel de problemă în Parlament care să necesite o astfel de măsură de urgență și extremă. Spuneam că se instalează haosul pentru că toate procedurile care sunt prevăzute în Constituție sunt făcute ca să frâneze acest elan al unora. Procedurile extrem de greoaie fac ca acest parcurs să se desfășoare pe aproximativ patru luni. Patru luni în care administrația se blochează, miniștrii nu știu ce vor face, cei din subordinea lor, secretari de stat, directori generali, șefi de servicii vor sta în expectativă", a mai spus Călin Popescu-Tăriceanu, citat de Mediafax.

Și președintele interimar al PSD a criticat guvernul pentru numărul mare de ordonanțe de urgență de pe ordinea de zi de marți.

"Este o premieră în România, ca în aceeași zi să intri în ședință de Guvern cu 24 de ordonanțe de urgență. Este un record mondial absolut în orice stat democratic. Am amânat BPR astăzi la prânz să vedem şi noi cu ce va veni Guvernul", a afirmat Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel