Avocatul Elenei Udrea: Foarte grav! Este șocată!

Elena Udrea
Elena Udrea

Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a făcut noi declarații despre situația Elenei Udrea din Costa Rica. Potrivit lui Rădulescu, Elena Udrea este șocată de decizia Instanței de judecată.

"Sunt două aspecte care mi se par mie extrem de importante. Pe de o parte, faptul că DNA a solicitat dosarul de fond al cauzei în data de 3 decembrie și Înalta Curte de Casație și Justiție, cu celeritate, a înaintat dosarul pe 4 decembrie, iar pe 18 decembrie, Înalta Curte a solicitat să-i fie restituit dosarul pentru a fi judecate cauzele aflate pe rolul din 19 decembrie. DNA-ul nu a înțeles să se supună dispozițiilor instanței și chiar procurorul a fost cel care a cerut amânarea cazului pentru lipsa dosarului.

Mie mi se pare că acest aspect este unul foarte grav, faptul că nu a fost pus la dispoziție dosarul solicitat este o veritabilă faptă de obstrucționare a justiției", a declarat Veronel Rădulescu.

Nici la Alina Bica, nici la Rudel Obreja, cei de la Instanța supremă nu au avut dosarele pe masă. Și cu toate astea, sunt pronunțate, a fost un aspect pus în evidență de jurnaliști.

VEZI ȘI DECIZIE ÎCCJ. Elena Udrea, viciu de procedură. Laura Vicol, declarații de ultimă oră

"Acesta este cel de-al doilea aspect. Tocmai Înalta Curte de Casație și Justiție, care este chemată de lege să asigure aplicarea unei practici unitare în instanțele din România, în cele trei completuri de judecată a pronunțat soluții absolut diferite. În două dintre ele, cauza a fost amânată, pentru lipsa dosarului, iar cealaltă cauză, a lui Breazu, pentru reunirea dosarului format la cererea acestuia cu dosarul nostru, la completul doi, instanța a pronunțat o soluție incorectă", a mai spus avocatul Elenei Udrea. 

Elena Udrea a fost șocată


Întrebat de jurnaliști dacă a vorbit cu Elena Udrea, cu privire la faptul că nu se judecă contestația, avocatul Veronel Rădulescu a răspuns: Am vorbit cu ea. A fost șocată de soluția care a fost dată de Instanță". 

CITEȘTE ȘI Moţiune de cenzură Guvern Dăncilă. Cine sunt marii absenți

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel