Aviz pentru părinții fumători: Cum își expun copiii la risc, fără să știe

Cu toții știm că expunerea la fumul de țigară, adică fumatul pasiv este un factor risc mai ales pentru copil. 

Copiii pot fi expuși la niveluri ridicate de nicotină în urma atingerii obiectelor și a suprafețelor contaminate cu reziduuri provenite de la fumatul de tutun, potrivit unei cercetări efectuată la departamentul de medicină de urgență din cadrul Centrului Medical al Spitalului de Pediatrie din Cincinnati.

”Dovezile demonstrează că pe mâinile copiilor pot exista niveluri ridicate de nicotină chiar și atunci când părinții nu fumează în preajma lor”, susține dr. Melinda Mahabee-Gittens, coautoarea studiului.

”Părinții ar putea crede că este suficient dacă nu fumează în apropierea copiilor lor, însă (...) aceste dovezi subliniază că singurul mod sigur pentru a proteja copiii de expunerea la fum este stoparea fumatului și interzicerea acestui obicei acasă”, a completat Mahabee-Gittens în cadrul unui comunicat de presă.

[citeste si]

Studiul a fost efectuat pe 25 de copii având o medie de vârstă de 5 ani și cu părinți fumători. În urma analizelor, pe mâinilor tuturor a fost detectată prezența nicotinei. De asemenea, în cazul tuturor copiilor, cu excepția unuia dintre ei, cercetătorii au descoperit prezența în mostrele de salivă a cotininei – un produs chimic rezultat după ce nicotina pătrunde în corp.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel