Aviz negativ legi justiție. Tudorel Toader, replică ACIDĂ către șefa CSM

Ministrul Tudorel Toader a intrat, în direct, la Antena 3, unde i-a dat o replică președintei CSM, Mariana Ghenea, care a dat aviz negativ pe legile justiției.

Aceasta și-a arătat dezamăgirea că ministrul Justiției a lipsit de la ședința CSM.

Tudorel Toader a zis: "Sper ca doamna Ghenea să-și revină din deruta care a prins-o legată de absența mea. Îi reamintesc că au intrat în ședință cu poziții exprimate anterior dezbaterii. Au spus că votul va fi negativ, ceea ce înseamnă că au venit la dezbatere cu o hotărâre luată înainte de dialog, iar eu știam acest lucru. Cunoșteam foarte bine pozițiile dânșilor. Absența mea la ședință a fost absolut deliberată din două motive: pentru că le cunoșteam opțiunile și pentru că și dumnealor îmi știau părerea. În mod evident, aș fi susținut proiectul pe care l-am trimis spre avizare. Nu mi-aș fi schimbat opinia în timpul ședinței. Cel mult, puteam să aduc argumente, dar cred că argumentele de astăzi aveau efect zero din moment ce, înainte de ședință, unii dintre dânșii au exprimat opțiunile pe care le au".

"Unii nu doresc reformarea sistemului. Unii doresc să rămânem în paradigma în care ne aflăm astăzi. Ei spun că este bine așa. Dacă este bine așa sau nu... va aprecia lumea. Convingerea mea este că sistemul trebuie reformat și adus în parametri de normalitate, de constituțională", a mai zis ministrul Justiției.

În plus, Tudorel Toader a spus că va lua în considerare o parte din opțiunile avizului negativ dat de CSM în cazul legilor justiției.

"Trebuie să vedem opțiunile respective. Trebuie să vedem dacă sunt formulate în spiritul reformării statului de drept sau dacă au fost formulate așa din interese ținând de statutul profesiei. Voi ține seama de unele propuneri, nu neapărat de cele de azi, ci de unele venite din sistem. Voi lua în considerare numai acele propuneri care sunt de natură să consolideze independența și autonomia justiției", a subliniat Tudorel Toader.

[citeste si]

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat joi negativ proiectul privind modificarea legilor Justiției.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel