Vacanță de coșmar. Avalanşe şi accidente mortale în munţii Europei

În Alpii Elveţieni dar şi în Munţii Tatra Mare s-au înregistrat cel puţin 7 morţi în avalanşele şi accidentele montane produse de Crăciun.

Cel puţin şapte persoane au decedat şi mai multe au fost rănite în timpul vacanţei de Crăciun în urma unor accidente produse în Alpii Elveţieni şi în Munţii Tatra Mare.

O femeie în vârstă de 29 de ani din Elveţia a fost măturată împreună cu doi însoţitori de o avalanşă ce s-a produs la o altitudine de 2.700 de metri în valea alpină Val d'Anniviers. Femeia a fost dusă de urgenţă la spital, însă a decedat ulterior. Însoţitorii săi în vârstă de 29 şi respectiv 30 de ani au supravieţuit.

Duminică, o echipă de salvare din cantonul Graubuenden a descoperit corpul neînsufleţit al unui cetăţean francez în vârstă de 31 de ani care fusese dat dispărut cu o zi înainte. Poliţia presupune că acesta şi-a pierdut viaţa după ce porţiunea de zăpadă pe care o escalada s-a desprins, iar bărbatul a căzut şi a provocat o avalanşă care l-a purtat peste un kilometru la vale pe un teren stâncos.

Un bărbat în vârstă de 39 de ani aflat într-un grup de cinci persoane a murit în urma unei avalanşe produsă mai sus de staţiunea de schi Belalp din Elveţia, chiar în ziua de Crăciun. Cei patru însoţitori ai săi au scăpat nevătămaţi.

Patru persoane şi-au pierdut viaţa în Slovacia în timpul vacanţei de Crăciun. Un alpinist în vârstă de 25 de ani a alunecat pe gheaţă în Munţii Tatra Mare, a anunţat serviciul de intervenţie HZS. El a fost salvat şi transportat la un centru pentru acordarea primului ajutor însă a decedat în urma rănilor grave suferite. Marţi, un grup de turişti a descoperit corpul neînsufleţit al unui alpinist din Cehia în vârstă de 33 de ani. De asemenea, doi turişti în vârstă de 23 şi 25 de ani din Cehia au decedat, luni, după ce au căzut de la înălţime, iar alţi trei alpinişti şi un schior au suferit răni grave în incidente similare.

Potrivit celor mai recente date ale Institutul federal elveţian pentru cercetare a zăpezilor şi avalanşelor cu sediul în Davos, aproape 2.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în aproape 1.000 de avalanşe produse în Alpii Elveţieni şi Munţii Jura din anul 1936 şi până în prezent.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel