Autostrada Sibiu-Pitești. Boloș: Avem o problemă. Am întocmit răspunsul pentru Comisia Europeană

Foto Agerpres
Foto Agerpres

Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, a declarat că proiectul autostrăzii Sibiu-Pitești face parte din Coridorul 4 Pan-European, iar România trebuie să închidă aceste tipuri de coridoare până în 2030.

"Problemele care țin de mediu au fost sesizate de către Comisia Europeana, proiectul aflându-se în curs de evaluare la nivelul Comisiei Europene. Practic, avem o problemă pe de o parte legată de finanțare. Să nu uităm că vorbim despre 122 km de autostradă și 3 miliarde de euro, valoarea acestei investiții. Pe de altă parte, avem problema implementării proiectului, pentru că acest proiect, după cum se cunoaște, are cinci loturi din care se compune. Pentru primul lot a fost dat ordinul de începere a lucrărilor, iar pentru lotul 4 și 5, contractele de execuție sunt în curs de derulare", a declarat ministrul Fondurilor Europene, în emisiunea Income, de la Antena 3.

"Această specie de gândaci nu este afectată"

"Pe acest traseu sunt 11 situri Natura 2000. În acest situri sunt foarte multe specii de animale, plante, insecte. Noi am întocmit răspunsul sub forma unui draft pentru a răspunde solicitărilor Comisiei Europene. Nu suntem singurii din Europa cu acest tip de probleme. Noi am susținut că această specie de gândaci nu este afectată", a declarat Marcel Boloș

Termenul dat de Comisie este 23 februarie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel