Autospecială de poliție, implicată într-un accident. Polițist transportat la spital

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

O autospecială de poliție a fost implicată într-un accident de circulație în județul Caraș-Severin. Șoferul acesteia a fost transportat la spital.

Accidentul a avut loc în această dimineață, la intersecția DJ 581 cu DC 75, la ieșire din localitatea Lupac, județul Caraș-Severin.

”O autoutilitară condusa de un bărbat de 62 de ani care ieșea de pe DC 75 nu ar fi acordat prioritate de trecere unei autospeciale de poliție conduse de un polițist din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Reșița, aflat în misiune, care se deplasa din direcția Reșița către Oravița, intrând în coliziune laterală dreapta spate cu aceasta”, se arată într-un comunicat de presă. 

Polițist transportat la spital

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a agentului de poliție, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest,rezultatul fiind 0.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și se continuă cercetările.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel