Autorităţile din Tadjikistan au deblocat accesul la Google în timpul unei vizite a lui Donald Tusk

Tadjikistanul a părut joi să deblocheze mai multe site-uri populare şi serviciile Google în timpul unei vizite în ţara din Asia Centrală a preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, relatează AFP. 

Donald Tusk s-a întâlnit joi cu preşedintele tadjik Emomali Rakhmon, înainte de a se deplasa vineri în Kazahstan şi Uzbekistan, alte două republici ex-sovietice din Asia Centrală.

Utilizatorii de internet au sesizat în trecut numeroase probleme în accesarea site-urilor populare de informaţii, precum şi a Facebook, YouTube şi serviciilor Google. Acestea din urmă au devenit inaccesibile la puţin timp după o revoltă din închisoare soldată cu 35 de morţi, printre care şi 19 deţinuţi.

Potrivit autorităţilor, revolta a fost declanşată de membri ai organizaţiei jihadiste Statul Islamic (SI). Facebook şi Youtube au devenit inaccesibile mai devreme în cursul lunii mai, potrivit utilizatorilor tadjici care se văd frecvent obligaţi să recurgă la un VPN pentru a utiliza cele două site-uri. Toate aceste servicii online funcţionau totuşi foarte bine joi, potrivit clienţilor celor doi principali furnizori de internet din Tadjikistan.

Potrivit utilizatorilor tadjici, site-ul filialei locale a Radio Europa Liberă a fost de asemenea accesibil, după o perioadă în care a părut să fie blocat. ONG-ul Reporteri fără frontiere (RSF) a făcut apel în aprilie la autorităţile tadjice să înceteze să blocheze site-urile de internet, făcând referire la cazul unuia dintre puţinele site-uri de informaţii independente, Asia Plus, blocat de cinci luni.

Acest site contribuia să rămână inaccesibil joi, potrivit utilizatorilor de internet. Autorităţile tadjice recunosc că au blocat rar site-uri, deşi sunt frecvent acuzate că au făcut din acest lucru o practică curentă. În 2013, YouTube a devenit inaccesibil la puţin timp după difuzarea unei înregistrări video în care preşedintele Rakhmon cântă şi dansează la nunta fiului său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel