Auto:Vlad Cosma a câştigat ultima etapă a sezonului de Super Rally; Costel Căşuneanu, noul campion naţional

Pilotul clujean Vlad Cosma a câştigat ultima etapă a Campionatului Naţional de Super Rally, care a avut loc sâmbătă pe bulevardul Kiseleff din Bucureşti, în prezenţa a mii de oameni, în timp ce Costel Căşuneanu şi-a adjudecat titlul naţional, potrivit unui comunicat remis Agerpres.

Pe un model Ford Fiesta R5, special pregătit pentru campionatele de raliuri, Cosma a reuşit cel mai bun timp atât în manşele de calificări, cât şi în marea finală, acolo unde s-au calificat doar primii 12.

Acesta a parcurs cei 2,5 kilometri ai traseului în 02 min 09 sec 906/1000, iar podiumul a fost completat de Costel Căşuneanu, cu Skoda Fabia R5, care a terminat în 02 min 11 sec 409/1000, şi de Bogdan Marişca, pe Ford Fiesta R5, cu 02 min 12 sec 854/1000. În Top 10 s-au mai clasat Aurelian Andronache, Lucian Răduţ, Titi Aur, Mihai Leu, Robert Barabas, Octavian Ciovică şi Adrian Teslovan.

Un total de 42 de concurenţi din România, Italia, Franţa şi Austria au fost prezenţi la startul Trofeului UniCredit Leasing powered by Opel.

Noul campion naţional de super rally este Costel Căşuneanu. Cu două victorii şi două locuri secunde în această ediţie de campionat, Căşuneanu a bifat al doilea titlu din carieră după cel cucerit la Off Road în proba de Extrem.

Aproximativ 10.000 de spectatori au asistat sâmbătă la etapa finală, care a încheiat al doilea sezon din Campionatul Naţional de Super Rally, un concept dedicat promovării motorsportului în marile oraşe. Printre aceştia s-a numărat şi cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu. Aceasta chiar a avut şansa unei curse, aflându-se în dreapta lui Mihai Leu pe un Citroen C3 R5 într-una dintre manşele de calificare.

Următorul sezon de super rally, organizat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, va programa un total de 6 etape, a anunţat Mihai Leu, promotorul conceptului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel