Australian Open. Sorana Cîrstea - Lucie Safarova, rezultat final

Tenis Wimbledon
Tenis Wimbledon

Sorana Cîrstea a fost învinsă de cehoaica Lucie Safarova, cu 6-2, 6-4, joi, la Melbourne, în runda a doua a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului. 

Cîrstea cedat în faţa cehoaicei după o oră şi 24 de minute. Românca a reuşit 4 aşi, a făcut 3 duble greşeli şi a transformat doar una din cele cinci mingi de break create. Cîrstea a avut un procentaj mai bun la punctele reuşite cu primul serviciu decât adversara (65%-62%), însă mult mai mic la al doilea (32%-58%).

Safarova, care a realizat 6 aşi şi 2 duble greşeli, a transformat 4 din cele 5 oportunităţi de break. Safarova (30 ani, 29 WTA) are acum 5-1 în meciurile directe cu Sorana, pe care a mai învins-o în 2008 în primul tur la Miami, cu 6-1, 7-5, în 2011 în sferturi la Linz, cu 7-5, 6-2, în 2013 în optimi la Charleston, cu 6-3, 5-7, 6-1, şi în 2014 în primul tur la Montreal, cu 6-4, 6-2.

Cîrstea a obţinut singura victorie în 2008 în primul tur la US Open, cu 6-4, 4-6, 6-2. La ediţia de anul trecut la Melbourne, Cîrstea a ajuns până în optimile de finală, cea mai bună performanţă a sa la Australian Open.

Românca şi-a asigurat 80.000 de dolari australieni şi 70 de puncte WTA şi va continua la dublu, alături de brazilianca Beatriz Haddad Maia, în turul al doilea, contra câştigătoarelor din meciul Alize Cornet (Franţa)/Heather Watson (Marea Britanie) - Alicja Rosolska (Polonia)/Abigail Spears (SUA), cap de serie numărul 15.

[citeste si]

Alte două românce joacă joi în turul al doilea la simplu, Ana Bogdan contra kazahei Iulia Putinţeva şi Simona Halep, principala favorită, împotriva canadiencei Eugenie Bouchard. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel