Australia. Cardinalul pedofil, condamnat la închisoare

Pedofilie
Pedofilie

Cardinalul australian George Pell, fost număr trei al Vaticanului căzut în dizgraţie, a fost condamnat miercuri la şase ani de închisoare pentru agresiune sexuală împotriva a doi băieţi de cor, un comportament 'neruşinat', potrivit judecătorului, relatează France Presse.

Cel mai înalt reprezentant al Bisericii Catolice găsit până acum vinovat de viol asupra unui minor, George Pell, în vârstă de 77 de ani, va trebui să-şi petreacă cel puţin trei ani şi opt luni în spatele gratiilor. Cardinalul, care îşi susţine nevinovăţia şi a făcut recurs, a fost găsit vinovat în decembrie 2018 de contact sexual cu penetrare şi patru capete de acuzare de atentat la pudoare împotriva a doi adolescenţi, atunci în vârstă de 13 ani. Dar acest verdict nu a putut fi anunţat decât la sfârşitul lunii februarie din motive juridice. Judecătorul Peter Kidd a explicat că a ţinut cont de aceste 'crime odioase' comise de prelat pentru a da sentinţa, dar de asemenea de vârsta sa înaintată şi de faptul că el 'a dus totodată o viaţă ireproşabilă'. 'S-ar putea să nu trăiţi atât de mult pentru a ieşi din închisoare', a spus judecătorul.

Impasibil la citirea acuzațiilor

Cardinalul Pell, care risca până la 50 de ani închisoare, a rămas impasibil, în timp ce judecătorul descria detaliile agresiunilor 'incredibil de arogante' comise împotriva băieţilor. În întreaga lume, Biserica Catolică a fost zguduită de un val de scandaluri de pedofilie. Dar judecătorul din Melbourne a subliniat că acesta este procesul cardinalului, nu al instituţiei. 'Nu trebuie să fiţi ţap ispăşitor', a adăugat el, după care a continuat: 'Nu sunt aici pentru a judeca Biserica Catolică'. Cardinalul 'are dreptul la o judecată corectă şi constantă', a insistat magistratul, regretând 'mentalitatea' unei părţi a opiniei publice. George Pell nu a depus mărturie la procesul său. Într-un interogatoriu filmat în 2016 în timp ce era la Roma, el a numit aceste acuzaţii o 'grămadă de minciuni' şi de 'neadevăruri lipsite de sens'. Condamnatul va şti la începutul lunii iunie dacă va avea dreptul la judecarea apelului. Verdictul de vinovăţie a fost pronunţat la sfârşitul anului 2018, dar din cauza unei cerinţe de secretizare impuse de justiţia australiană, presei i s-a impus o tăcere totală asupra cazului. Numai la sfârşitul lunii februarie 'ordonanţa de suprimare' a fost ridicată, în vigoare din iunie 2018, după ce au fost abandonate alte urmăriri penale împotriva prelatului pentru fapte presupuse că au avut loc într-o piscină din Ballarat (sudul Australiei ) în anii 1970. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel