EXCLUSIV  Augustin Lazăr - Remus Borza. "Mă surprinde o astfel de poziţie publică" - VIDEO

Deputatul independent Remus Borza consideră că procurorul general al României face declaraţii politice.

„Foarte vocal procurorul general al României. Pe mine mă surprinde o astfel de poziţie publică, pentru că, evident, prin statutul propriu, magistraţii nu trebuie să aibă luări sau poziţii politice. Ori toate luările de poziţie ale procurorului general din ultimele două-trei luni sunt veritabile luări de poziţii politice sau puncte de vedere politice”, a spus Remus Borza.

„Dacă e să mergem la Constituţie, legea fundamentală, se spune foarte clar, negru pe alb, că activitatea procurorilor se exercită cu respectarea principiului legalităţii, al imparţialităţii, al controlului ierarhic superior şi al subordonării faţă de ministrul Justiţiei. Asta spune la Constituţie. Faptul că, în 2005, doamna Macovei a modificat statutul magistraţilor e cu totul altceva”, a declarat Remus Borza.

„E o obligaţie de abţinere a magistraţilor în a comenta deciziile politice. Avem un raport al Inspecţiei Judiciare de pus pe masa ministrului Justiţiei privind activitatea, din punct de vedere al managementului, al celor două instituţii, Parchetul General şi DNA-ul”, a mai spus deputatul independent.

Întrebat dacă o acţiune explicită există, cum ar fi o amendă, deputatul independent a spus că trebuie întrebat ministrul Justiţiei. „Probabil, până la sfârşitul anului, va lua o decizie în sensul acesta”, a declarat Remus Borza.

[citeste si]

Răspunsul complet, în filmarea de mai jos:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel