Augustin Lazăr, la bilanţul pe 2018: S-au exercitat presiuni mari

Augustin Lazăr, miercuri, la prezentarea raportului privind activitatea desfăşurată în 2018 de Ministerul Public, a spus că s-au exercitat presiuni asupra Parchetelor.

„În anul 2018, atenţia societăţii în ansamblu a fost concentrată asupra autorităţii judecătoreşti. Publicul a fost ţinut captiv într-o avalanşă de teme, subiecte de presă, dezvăluiri, iniţiative parlamentare, decizii judiciare şi extrajudiciare şi abordări publice care, în final, nu au făcut decât să arunce o anatemă a instituţiilor sistemului judiciar. Sub pretextul devoalării abuzurilor, modul de înfăptuire a actului justiţiei şi mai ales ale procurorilor, a fost promovată o campanie abilă având ca scop lezarea prestigiului, a încrederii în misiunea socială şi a probităţii acesteia (...) cu consecinţa inducerii artificiale a unei animozităţi asupra unui întreg corp profesional care îşi desfăşoară activitatea, sarcinile, cu onestitate şi în anonimat.

A fost anul în care s-au exercitat presiuni mai asupra instituţiilor judiciare, în special asupra Parchetelor. (...) Anul în care a continuat în avalanşă demersul de modificare şi remodificare a legilor justiţiei, a codurilor penale, cu impact asupra sistemului judiciar, în care care factorul politic a insistat şi a reuşit revocarea procurorului şef al DNA”, a declarat Augustin Lazăr la şedinţa de prezentare a raportului activităţii desfăşurate de Ministerul Public în anul 2018.

El a amintit în context despre îngrijorările partenerilor europeni în privinţa independenţei justiţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel