Urmărește emisiunea live


EXCLUSIV  Augustin Lazăr, decizie luată de ministrul Toader: ”Declanșez procedura”. Ce spunea la DC News

Tudorel Toader, ministrul Justiției, a anunțat că declanșează procedura legală pentru evaluarea activității manageriale desfășurată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

”Declanșez procedura legală pentru evaluarea activității manageriale desfășurată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție !

Preambul:

În urmă cu câteva săptămâni afirmam faptul că vine vremea când fiecare trebuie evaluat.

În urmă cu câteva luni apreciam disponibilitatea procurorului general al PÎCCJ pentru desecretizarea Protocolului din 2009.

Zilele acestea aflăm că în realitate a fost "desecretizat" un protocol "abrogat" încă din 2016. Aceasta deoarece, potrivit art. 27 al Protocolului din decembrie 2016, "La data intrării în vigoare a prezentului Protocol se abrogă Protocolul de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securității naționale nr.....din 04.02.2009".

Folosirea sintagmei "se abrogă", arată și faptul că semnatarii respectivelor Protocoale au înțeles să le confere acestora valențe normative.

Rezultatele evaluării, însoțite de eventuale propuneri, vor fi făcute publice în termen de cel mult 30 de zile!”, a scris Tudorel Toader pe Facebook.

Interviu la DC News: Pentru fiecare dintre noi vine o vreme a evaluării

Amintim că Tudorel Toader a vorbit în exclusivitate la DC News despre relația sa cu Augustin Lazăr și o posibilă revocare a procurorului general al României.

La finalul lunii iulie, Ministrul Justiție a precizat că înainte de revocarea Laurei Codruța Kovesi, pe care era convins că președintele Klaus Iohannis o va pune în aplicare, i-a solicitat lui Augustin Lazăr ca în momentul în care se va pune problema inevitabilă a interimatului să nu afle din presă pe cine propune interimar, ci să se consulte în prealabil.

Potrivit lui Tudorel Toader acest lucru s-a și întâmplat. ”O cunosc pe doamna Jurma, procurorul șef interimar și mi-am dat acceptul. Dacă e să precizez la rigoare, dânsul a propus și eu mi-am exprimat acordul. Ceea ce e firesc".

În momentul în care analistul politic Bogdan Chirieac a precizat că în opinia sa ”Augustin Lazăr este un om foarte echilibrat care s-a aflat sub vremuri", Tudorel Toader s-a rezumat să precizeze: „Augustin Lazăr este procurorul general al Republicii".

”Nu vreau să evit răspunsul. Vă dau însă un răspuns de principiu, general valabil: pentru oricare dintre noi, vine o vreme în care este supus evaluării!", a transmis Tudorel Toader la DC News.

Întrebat dacă Augustin Lazăr urmează să fie supus evaluării, ministrul Justiției a spus la acel moment:

”Mă repet, mă citez. Pentru fiecare dintre noi vine o vreme a evaluării".


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel