Audieri miniştri / Planul lui Cătălin Predoiu la Justiţie: Luptă crâncenă

Cătălin Predoiu, propus pentru Ministerul Justiţiei în Guvernul Orban, a declarat că de zece ani se duce o 'luptă crâncenă' în jurul Justiţiei.

Cătălin Predoiu, propus pentru Ministerul Justiţiei în Guvernul Orban, a declarat miercuri, în timpul audierilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului, că de zece ani se duce o 'luptă crâncenă' în jurul Justiţiei, iar România are în faţă perspectiva de a rămâne singura ţară din UE cu MCV, ceea ce ar fi o 'catastrofă'.

'De 10 ani, în România se duce o luptă crâncenă în jurul Justiţiei. Această luptă a divizat societatea. Confruntarea din societate cu privire la Justiţie a ajuns şi în magistratură, transformându-se pe alocuri în război, când mai rece, când mai cald. Această stare de lucruri este intolerabilă şi nu mai poate continua. Nu se poate face justiţie în condiţii de stare de război. Prin ceea ce va face acest Parlament în lunile care vin, războiul din magistratură se poate înteţi sau poate înceta.

De aceea, ca prim pas, vă propun să stopăm imediat atacurile la Justiţie prin legi sau declaraţii politice. (...) Cetăţenii plătesc pentru un serviciu public care să le facă dreptate, să-i protejeze şi să le garanteze drepturile. Inculpaţii au drepturi şi ele trebuie respectate. Părţile vătămate au drepturi şi ele trebuie respectate. Magistraţii trebuie să răspundă pentru calitatea muncii lor, dar o răspundere care să nu se transforme în presiune, ameninţare sau răzbunare arbitrară. Cetăţenii trebuie apăraţi de justiţie de orice abuzuri ale celorlalte puteri. Cetăţenii trebuie apăraţi de justiţie faţă de infractori. Justiţia trebuie să rămână independentă faţă de oricine', le-a spus Predoiu parlamentarilor.

Cătălin Predoiu a afirmat că starea de lucruri din Justiţie produce deservicii atât cetăţenilor, cât şi României în străinătate, referindu-se la Mecanismul de Cooperare şi Verificare. 'De zece ani, încercăm fără succes să ridicăm MCV. Avem în faţă perspectiva de a rămâne singura ţară din UE cu MCV. Aceasta ar fi în opinia mea o catastrofă, ale cărei efecte nu le putem realiza în acest moment”, a arătat Predoiu, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel