Audierea în Congres a lui Robert Mueller, amânată

Audierea prevăzută miercuri în Congresul american a procurorului special Robert Mueller, pe tema anchetei sale privind ingerinţa Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016, a fost amânată până la încheierea negocierilor legate de durata şedinţei, transmite AFP, citând media americane. 

Potrivit Washington Post, Mueller urma să fie audiat miercuri de comisia juridică, apoi de cea pentru serviciile de informaţii a Camerei Reprezentanţilor, timp de două ore de fiecare dintre ele. Unii reprezentanţi doresc însă să aibă mai mult timp la dispoziţie pentru a-şi formula întrebările, aşa încât şedinţa publică ar putea avea loc pe 24 iulie. 

Procurorul special a condus timp de doi ani o amplă anchetă pentru a stabili dacă Rusia a colaborat cu echipa de campanie a lui Donald Trump pentru ca acesta să acceadă la Casa Albă. În raportul de anchetă întins pe mai mult de 400 de pagini, făcut public în aprilie, Robert Mueller a concluzionat că nu există 'probe suficiente' ale unei astfel de înţelegeri, deşi au existat contacte multiple între Moscova şi apropiaţi ai candidatului republican. 

El a vorbit şi despre presiunile exercitate asupra anchetei de preşedinte, iar mai mulţi lideri ai opoziţiei democrate cer de atunci iniţierea unei proceduri în vederea destituirii lui Donald Trump. Democratul Jerry Nadler, care prezidează comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor, a declarat vineri că aceasta 'nu a luat decizia finală' privind emiterea unui aviz favorabil pentru procedura de destituire.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel