Urmărește emisiunea live


Echipament special pentru stingerea sondei în flăcări

Pompierii au început degajarea zonei din jurul sondei în flăcări, iar pentru acţiunile de stingere sunt aşteptate scuturi speciale.

Pompierii au început joi o acţiune de degajare a zonei din jurul sondei de gaze din localitatea sătmăreană Moftinu Mare, care arde de mai bine de trei zile, fiind comandate scuturi speciale de protecţie atât pentru personalul de intervenţie, cât şi pentru autospeciale, a declarat joi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Someş' Satu Mare, Adriana Pop.

"Incendiul nu se va stinge nici astăzi. Astăzi, o să ajungă primele utilaje care vor acţiona pentru degajarea zonei, respectiv ridicare turlei sondei, a containerelor. Trebuie degajată zona pentru a se începe acţiunea de stingere. S-a dat comandă, astăzi sau mâine vor ajunge nişte scuturi de protecţie, se confecţionează acum atât pentru maşinile care intervin, cât şi pentru personalul de intervenţie. Sunt flăcări foarte mari şi foc foarte puternic. Încă se studiază variantele pentru intervenţie, ideea e că trebuie să se ajungă la una cât mai sigură şi eficientă de captare a gazelor. Utilajele vin din alte judeţe, acţiunea e de durată", a declarat Adriana Pop.

[citeste si]

Incendiul la sonda din Moftinu Mare a fost anunţat în noaptea de duminică spre luni, la ora 1,35. În prima fază, la faţa locului s-au deplasat 32 de subofiţeri şi 5 ofiţeri din cadrul ISU Someş Satu Mare, cu opt autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de lucru la înălţime şi două echipaje medicale cu ambulanţe SMURD, dar nu s-a intervenit.

Şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), col. Daniel Dragne, a declarat marţi că incendiul nu a fost stins deoarece gazele ce ies din sol ar putea duce la formarea de 'amestecuri explozive' ce s-ar putea deplasa înspre localităţi, optându-se pentru arderea acestora până la găsirea unei soluţii pentru captare.

'Nu am intervenit pentru stoparea frontului de flăcări pentru un simplu motiv, că această acţiune, coordonată împreună cu captarea gazelor din zăcământ, ar duce practic la posibilitatea formării unor amestecuri explozive care, în funcţie de viteza vântului şi direcţia de deplasare a vântului, ar putea să fie îndreptate către zonele locuite şi ar putea produce un dezastru pentru comunitate şi pentru cetăţeni', a spus Dragne.

Reprezentantul Serinus Energy, Jeffrey Auld, firma care deţine sonda, a afirmat că s-a luat legătura cu o firmă specializată în controlul gazelor şi se caută soluţii pentru captarea gazelor. Nu au fost înregistrate victime. Pompierii anunţă că nu există pericol de extindere a incendiului la gospodării ale cetăţenilor sau la alte construcţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel