Atletism. Retragere Bolt. Regretă sau nu decizia

Usain Bolt, care se va retrage la finalul sezonului, a făcut o serie de precizări referitoare la decizia luată.

"A fost o carieră mare, am apreciat și urcușurile, dar și coborâșurile, toată experiența pe care am acumulat-o, bucuriile și durerile", a explicat recordmanul mondial al probelor de 100 m (9sec58/100) și 200 m (19sec19/100). "Am făcut ceea ce am vrut, iar acum gata, totul ia sfârșit. Nu am nicio problemă cu asta. Voi reveni la Ostrava, însă doar să privesc, să fiu în mijlocul publicului și să mă uit cum urcă tânăra generație.

Bolt va disputa în această vară ultima sa mare competiție, Mondialele de la Londra (4-13 august).

Întrebat care va fi viața sa după atletism, octuplul campion olimpic, care intenționează să se antreneze în septembrie cu clubul german de fotbal Borussia Dortmund, a spus că nu are nicio idee, potrivit Agerpres. Am fost incitat de ideea de a mă așeza și de a urmări care va fi următorul campion olimpic, a adăugat el. Este plin de figuri noi, cu mare potențial și va fi interesat pentru mine să urmăresc asta. Antrenorul meu mă tot împinge să devin antrenor, anul viitor voi fi împreună cu el alături de grupul său de atleți, dar nu voi fi antrenor, voi fi acolo pentru a observa într-o primă fază. Să mă ocup de televiziune? Nu sunt sigur, chiar dacă știu că sunt mulți cei care au proiecte pentru mine.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel