Athletic Bilbao protestează față de modul cum au fost tratați suporterii

Clubul basc, Athletic "Athletic Club doreşte să mulţumească tuturor fanilor pentru comportamentul exemplar avut la Bucureşti cu ocazia finalei Ligii Europa, atât pe străzile oraşului, pe stadion şi la aeroport, în ciuda dificultăţilor întâmpinate, mai ales la revenire. În ceea ce priveşte acest aspect, Athletic Club a înaintat un protest oficial organizatorilor responsabili cu transferul suporterilor pentru planificarea defectuoasă, deoarece nu au luat măsuri şi pentru modul în care au fost trataţi suporterii noştri", se arată în comunicatul postat pe site-ul grupării basce.

 Fanii lui Athletic Bilbao s-au plâns că au fost lăsaţi, pe Aeroportul Henri Coandă, să aştepte ore în şir fără explicaţii îmbarcarea în avioanele charter la revenirea în Spania şi au acuzat autorităţile române că i-au favorizat pe madrileni, permiţând decolarea aeronavelor acestora cu prioritate.

 Elcorreo.com, o publicaţie din Tara Bascilor, prezintă mărturiile mai multor suporteri ai lui Athletic care au avut de pătimit din cauza fluxului mare de pasageri de pe Otopeni.

 "Este o mizerie şi o ruşine. Imaginea României este una de lumea a treia", a declarat un "socios" din Bilbao, Roberto Salcines. El a precizat că aeronava cu care trebuia să se întoarcă în Spania avea plecarea programată joi, la ora 03.00, dar a fost întârziată peste cinci ore.

 "A trebuit să stăm cinci ore în autobuz, pentru că din cauza slabei organizări, aeroportul din Bucureşti s-a saturat", a spus Ainhoa Tirapu, portaul echipei feminine Athletic Bilbao.

 "După meci, cam pe la ora 24.00, ne-au îmbarcat într-un autobuz şi ne-au dus la aeroport, unde am ajuns cam într-o oră. Acolo mii de oameni erau înghesuiţi într-un terminal fără servicii şi fără aer condiţionat. Până la 06.00 nu am fost lăsaţi să părăsim acea zonă", a declarat, la rândul său, jurnalistul Calos López de Lerena.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel