Atenţionare de călătorie în Grecia. Riscul este ridicat

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis o atenționare de călătorie pentru românii care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecţie Civilă avertizează că există un risc ridicat de incendii de pădure (grad 4 din 5), începând de miercuri, pe fondul temperaturilor ridicate şi al intensificărilor vântului.

Regiunile vizate sunt Viotia, Insula Evia, Korinthia, Argolida, Peninsula Attica şi Lakonia. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena: +302106728879, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă, informează un comunicat al MAE.

Telefonul Ambasadei României în Republica Elenă

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă: +30 6978996222 şi cel al Consulatului General al României la Salonic: +306906479076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel