Atentat terorist la Kabul. Mihai Fifor, mesaj: Condamnăm cu toată fermitatea

Ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, a reacţionat după atentatul terorist de la Kabul, din Afghanistan, în urma căreia un diplomat român a fost ucis, iar altul a fost rănit. 

"Am primit, cu profundă durere, vestea tragică privind atacul terorist care a avut loc în Kabul în seara zilei de luni, 02 septembrie 2019, în urma căruia un reprezentant al Ambasadei României în Afganistan a murit și un altul a fost grav rănit.

Diplomatul roman care a decedat apărând sediul Ambasadei este un adevărat erou, care merită întreaga noastră recunoștință pentru sacrificiul său suprem.

Gândurile noastre se îndreaptă către familia și prietenii îndurerați. Totodată, avem speranța că românul rănit se va recupera curând și va putea reveni acasă cu bine.

Condamnăm cu toată fermitatea acest cumplit atac și ne exprimăm convingerea că un astfel de act nu va putea submina eforturilor internaționale de stabilizare a Afganistanului.

România a fost și va continua să fie un aliat solid și dedicat angajamentelor comune pentru asigurarea securității spațiului euro-atlantic, inclusiv printr-o contribuție semnificativă la eforturile NATO din cadrul Misiunii Resolute Support. Ne facem datoria în continuare ca parte a celei mai puternice alianțe politico-militare.

Vom lucra îndeaproape cu ceilalți aliați și parteneri în vederea sporirii măsurilor de securitate, astfel încât militarii și civilii noștri care se dedică misiunii din teren să fie cât mai bine protejați", a scris Mihai Fifor pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel