EXCLUSIV  Ateneul Român, chestiune care intrigă. De ce are formă circulară

Ateneul Român este fără îndoială un simbol al națiunii române.

Edificiul Ateneului Român a găzdui ieri ceremonia de preluarea a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în cadrul căreia au luat cuvântul liderii europeni Antonio Tajani, Jean-Claude Juncker și Donald Tusk, cel care a ridicat asistența în picioare cu un discurs ținut într-o română impecabilă.

Clădirea Ateneului Român este azi un simbol și este recunoscută de cetățenii țării. Însă câți și-au pus oare întrebarea de ce Ateneul Român are formă circulară, în condițiile în care clădirile romane sunt paralelipipedice.

În spatele clădirii devenită un simbol al României se ascunde o poveste extrem de interesantă.

Pe locul respectiv, unde astăzi se află Ateneul Român, funcționa un circ american. Acesta este și motivul pentru forma circulară a Ateneului care amintește mai degrabă cu o clădire a unui circ. A avut loc un incendiu, iar circul, ce se afla la periferia orașului, dăduse faliment înainte să apuce constructorii să ridice o clădire.

(w670) Ateneul Ro

Astfel a fost păstrată fundația, s-a făcut sala și cupola și mai apoi a fost adăugată intrarea care aduce a templu greco- roman, în formă paralelipipedică. Așadar fundația Ateneului Român este un circ american.

Clădirea Ateneului Român a fost construită între 1886 şi 1888.

Fondurile pentru ridicarea acestui edificiu au fost strânse prin subscripţie publică reprezentând răspunsul la faimosul apel Daţi un leu pentru Ateneu”.

Lucrările au început la 26 octombrie 1886 şi au continuat până în 1897, însă clădirea Ateneului Român a fost inaugurată la 14/26 februarie 1888. 

La 5 martie 1889 în sala mare a Ateneului a fost audiat primul concert al Filarmonicii George Enescu, iar în 1898 s-a înscris în repertoriul său prima audiţie a Poemei Române de George Enescu.

(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel