Atacuri armate în SUA: Drapelele vor fi coborâte în bernă

steag
steag

Preşedintele american Donald Trump a ordonat ca drapelele arborate în clădirile oficiale să fie coborâte în bernă până pe 8 august, în semn de respect faţă de cele 29 de victime ale celor două atacuri armate care au îndoliat SUA în mai puţin de 24 de ore, a anunţat Casa Albă duminică, transmite AFP.

"Condamnăm aceste acte odioase şi laşe", se subliniază în comunicatul executivului american.

Douăzeci de oameni au fost ucişi sâmbătă dimineaţa la El Paso, oraş majoritar hispanic din Texas, în apropiere de graniţa cu Mexicul, şi alţi nouă după mai puţin de 13 ore la Dayton, în statul nord-estic Ohio.

Autorităţile locale au anunţat că vor solicita pedeapsa cu moartea împotriva autorului atacului din Texas, un tânăr alb în vârstă de 21 de ani, prezentat ca Patrick Crusius, în cazul căruia poliţia bănuieşte existenţa unei motivaţii rasiste.

Procurorul texan John Bash a subliniat că autorităţile federale tratează acest caz drept unul de "terorism intern".

Autorul atacului din Ohio, un tânăr de 24 de ani

În ce-l priveşte, autorul atacului din Ohio este tot un tânăr alb, în vârstă de 24 de ani, pe care poliţia locală l-a identificat duminică după-amiaza într-o conferinţă de presă drept Connor Betts.

Ministrul mexican de externe a asigurat la rândul său duminică, după atacul din Texas, că ţara sa va lua măsurile legale necesare pentru a-şi proteja cetăţenii din SUA. Trei dintre cei ucişi în atacul produs la o oră de vârf în centrul comercial erau mexicani şi alţi nouă mexicani au fost răniţi.

Citeşte şi SUA, atac armat: 20 de morţi şi 26 de răniţi în atacul din El Paso, Texas

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel