Asistenți sociali, politicieni și ziariști, premiați

Munca asistenților sociali va fi apreciată în Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială, la Ateneul Român, miercuri, de la ora 18:00. 

Câștigătorii vor fi aplaudați la scenă deschisă în cadrul celei de-a patra ediții a evenimentului organizat de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR).

Gala, prezentată și în acest an de Andreea Marin, recompensează performanța și excelența celor care lucrează în acest domeniu. La eveniment vor participa finaliștii celor 18 categorii, precum și reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, alături de jurnaliști implicați în campanii sociale la nivel central și local.

”Visul nostru comun este ca asistentul social să fie respectat și valorizat în România. Poate fi o realitate a zilei de mâine” spune președintele CNASR Doru Buzducea.

Evenimentul, care coincide cu Ziua Mondială a Asistenței Sociale, se va bucura de prezența unor nume mari. Ion Caramitru, Horațiu Mălăele, Adrian Naidin, Daniel Leș și trupa Holograf sunt cei care vor face seara și mai frumoasă.

Pentru cele 18 categorii ce urmează să fie premiate marți, 21 martie, au fost nominalizate 750 de persoane din întreaga țară, de la asistenți sociali până la ziariști și politicieni. Cele 134.000 de voturi online pe pagina http://gala.cnasr.ro au desemnat finaliștii care au intrat în etapa de jurizare.

Accesul în sală este permis de la 17.30 până la ora 18.00 și se face pe bază de bilet.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel