ASIA EXPRESS 5 martie. Înțelegere între echipe, cu riscul eliminării

Ediția de aseară a emisiunii ,,Asia Express", desfășurată în Laos, s-a dovedit a fi o cursă a imprevizibilului în care concurenții au plecat în misiune alături de adversari. Deși reconfigurarea echipelor i-a bulversat, spiritul de competiție i-a motivat pe fiecare dintre aceștia să lupte alături de noii coechipieri, fără a uita de regulile jocului. La finalul ediției a existat o înțelegere între ultimii ajunși, chiar dacă a existat riscul să fie eliminați. 

Telespectatorii au urmãrit cu sufletul la gurã parcursul echipelor, cea de-a şaptea ediţie a show-ului impunându-se ca lider de audienţã la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, cu o audiență medie de 8.5 puncte de rating și 19.8 % cotă de piață. În minutul de aur, 21.39, aproape două milioane de telespectatori la nivel naţional urmăreau producţia Antena 1.

ASIA EXPRESS 5 MARTIE Pentru că ultima misiune a impus un transport comun către locul de întâlnire pentru trei dintre echipe, cei șase au ajuns la punctul de control împreună. Aici au hotărât să dea dovadă de fair-play și au mers la pas spre check-in împreună, chiar dacă riscau eliminarea. Deși au fost pe punctul de a fi eliminate, pentru Ana și Raluka finalul a fost unul norocos, căci dragonul verde le-a salvat și le-a mai dat o șansă de a rămâne în competiție.
Ziua a început cu un test de cultură generală ce a stabilit ordinea în care vor pleca vedetele în cursă. După ce au avut de ghicit lungimea fluviului Mekong, principala apă ce străbate Laosul, concurenții au plecat spre următorul punct de întâlnire, unde s-au confruntat cu cea mai mare provocare de până acum: reconfigurarea echipelor. Formula noilor cupluri nu a fost la alegerea lor, ci impusă de regulile jocului, iar la prima vedere schimbarea nu a părut să fie pe placul tuturor. Lora a făcut echipă cu Vica Blochina, Daniela Crudu cu Liviu Vârciu, Andrei Ștefănescu a luptat alături de Luminița Popa, Ana Baniciu a intrat în competiție alături de Ionuț Ghenu, iar Raluka s-a bazat pe Dorian Popa. Cei zece au fost nevoiți să stabilească o legătură și o strategie comună cu noul coechipier, toate acestea contracronometru, iar o parte dintre aceștia s-au descurcat surprinzător de bine.


ASIA EXPRESS 5 MARTIE Prima probă în această nouă formulă a fost un test extrem de dificil, care i-a scos pe concurenți din zona de confort încă o dată. Misiunea a impus ca fiecare echipă să găsească următorul indiciu într-un recipient cu pește fermentat, al cărui miros înțepător și puternic a fost foarte greu de suportat. Reacțiile vedetelor au fost de-a dreptul spumoase: dacă Daniela Crudu a fost nevoită să îndeplinească singură proba terifiantă, fără ajutor din partea lui Liviu Vârciu, Ionuț Ghenu s-a văzut nevoit să îi plaseze Anei Baniciu responsabilitatea, convins că nu poate duce la bun sfârșit acest test de foc. Deși au luptat pentru prima oară ca adversari, Dorian Popa și mama sa s-au descurcat extrem de bine, avântându-se să găsească indiciul cât mai repede, pentru a prinde avans spre Proba Amuletei. Deși toți au reușit să îndeplinească această provocare, echipa formată din Lora și Vica, alături de Liviu Vârciu și Daniela au fost cele care au terminat-o pe primele două locuri.
Cei patru au intrat în cursa recompensei, unde s-au luptat pentru 1000 de Euro și un avantaj în următoarea etapă. Proba Amuletei a fost un test la rapidității și al forței, la care au antrenat și localnicii din Laos, după ce i-au convins să li se alăture în competiție. Într-o nouă formulă de șase oameni, fiecare echipă a fost nevoită să ia apă din fluviul Mekong printr-un sistem de țevi de bambus și să o toarne într-o fântână, până când dragonul ascuns a ieșit la suprafață: ,,Mi s-a părut simplă proba la prima vedere, dar după ce începuse îmi amorțiseră deja mâinile. Era cald, iar soarele ne bătea în cap, dar eu mi-am dat toata silința... ", a mărturisit Daniela. În cele din urmă, Lora și Vica și-au adjudecat această provocare și au surprins prin modul în care au fuzionat în noua formulă.

ASIA EXPRESS 5 MARTIE Ultima misiune a zilei a început dis-de-dimineață, motiv pentru care echipele au găsit foarte greu o mașină care să îi ducă spre următorul punct de control, aflat la 100 de kilometri distanță. Ajunși în Thakhek, au avut de ales între trei mijloace de transport, ce prezentau atât avantaje, cât și dezavantaje. Tuk tuk-ul oferea posibilitatea unei echipe să călătorească cu o viteză de 30 de kilometri pe oră, în timp ce mașina de înghețată, ce transporta tot o singură echipă, mergea cu 20 de kilometri pe oră, dar le oferea și un desert vedetelor. Camioneta, cel mai rapid mijloc de transport, conducea ultimele trei echipe către punctul de control cu 50 de kilometri pe oră.

Ordinea sosirii. Înțelegerea dintre echipe 

La punctul de întâlnire, Lora și Vica au fost primele ajunse, dar regulamentul a impus ca vedetele să pășească pe covorul ,,Asia Express" doar în momentul în care coechipierul era și el prezent. Pentru că Daniela și Liviu Vârciu au ajuns imediat după Lora și Vica Blochina, prima echipă înregistrată în formulă completă a fost cea a fetelor. Lora și Liviu și-au așteptat partenerii cu sufletul la gură, dar cele trei echipe nu s-au grăbit către punctul de întâlnire. Au decis, în schimb, să pășească pe covor în ordinea ajunsă la camionetă, dând dovadă de corectitudine și solidaritate. Raluka și Ana au fost pe punctul de a fi eliminate, dar dragonul din cutia neagră le-a salvat și le-a mai oferit o șansă de a rămâne în cel mai dur reality show.

ASIA EXPRESS 6 MARTIE Cu toate acestea, vor primi un handicap pentru etapa următoare, ce le va îngreuna în fiecare moment.

ASIA EXPRESS 6 MARTIE Probele continuă și în seara aceasta la ,,Asia Express”, de la ora 20:00 pe Antena 1, când coechipierii se vor reîntâlni în formula inițială pentru a se confrunta cu și mai multe provocări de foc.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel