Asia Express 19 februarie. Ultima șansă pentru trei echipe. Ce surpriză vor avea concurenții

Luni seară, pe Antena 1, șapte echipe au reînceput cursa în Sri Lanka, pe Drumul Elefantului. Având în vedere că Anca Sigartău și Teo au câștigat deja imunitatea acestei etape, s-au bucurat de o zi fără stres și au avut ocazia să vadă Sri Lanka prin ochii unor turiști, însă colegii săi au continuat aventura Asia Express într-o altă zi plină cu provocări.

Vremea capricioasă le-a dat mari bătăi de cap, autostopul a fost o problemă pentru cei mai mulți dintre ei, iar cazarea s-a dovedit a fi cea mai dificilă parte a cursei, de care toate vedetele se tem în momentul în care Gina Pistol oprește cursa: "Am cedat, nu mai știam ce să fac, a fost foarte greu astăzi.", a spus Cosmin Seleși aseară, cu lacrimi în ochi, după patru ore de căutat un adăpost.

Pentru a câștiga o șansă de a juca Proba Amuletei, echipele au fost nevoite luni seară să își însușească rolul de vânzători ambulanți. După ce au avut de ales câte trei pietre semiprețioase, vedetele au încercat să convingă trecătorii să le cumpere, pentru a face rost de o sumă cât mai mare de bani. Îndemânarea și abilitatea lor de a convinge le-au fost vitale, iar tehnicile de negociere au cântărit foarte mult în joc. Dacă Șerban Copoț și Cosmin Seleși au făcut negoț cu o româncă, iar Teleșpan a convins o franțuzoaică datorită faptului că i-a demonstrat că stăpânește limba ei nativă, Cocuța și Bogdan au făcut o demonstrație de dans, toate pentru a determina trecătorii să le cumpere talismanele. Ulterior, cu banii obținuți, echipele au plecat în căutarea unor cadouri pentru un cuplu de mineri din Sri Lanka, însă proba nu a fost deloc ușoară. Fără niciun indiciu și fără a avea o sumă ce le-ar putea permite să cumpere un cadou impresionant, concurenții au încercat să improvizeze, motiv pentru care au ales să le ofere de la alcool, la obiecte tradiționale.

Primele patru echipe ajunse la punctul de control, participare la Proba Amuletei

Doar primele patru echipe ajunse la punctul de control au avut o șansă de a demonstra că merită să participe la Proba Amuletei. Deși Cocuța, Bogdan, Șerban Copoț și Cosmin Seleși au fost la un singur pas să se califice, echipele formate din Jojo și Paul Ipate, alături de CRBL și Oase, au fost cele care au ținut cele mai convingătoare discursuri și au câștigat dreptul de a lupta pentru recompensă. Proba a fost una extrem de complexă. În vreme ce unul dintre coechipieri a îndeplinit diverse sarcini contracronometru, de la teste de forță, la teste de îndemânare, celălalt a stat într-o piscină așteptând să primească un săculeț cu pietre, pentru fiecare misiune îndeplinită de către colegul său. Jojo și Oase au fost nevoiți să spele pietrele obținute pentru a găsi cinci safire, iar primul care a reușit să ducă misiunea la bun sfârșit a fost coechipierul lui CRBL. Astfel, Oase și CRBL au câștigat prima lor amuletă, în valoare de 1000 de Euro, dar și avantajul de a stabili ordinea plecării în cursă.

(w670)

Ultima misiune a zilei a fost una opțională. Vedetele au avut avut de ales între posibilitatea de a face poze într-un Safari și a câștiga timp în clasamentul final, sau a merge direct către punctul de control. Doar trei mașini au fost disponibile pentru a îndeplini ultima provocare a zilei, motiv pentru care doar CRBL și Oase, Bogdan și Cocuța, alături de Șerban Copoț și Cosmin Seleși au fost cei care au avut parte de o experiență unică și au făcut fotografii elefanților, în mediul lor natural. Restul echipelor s-au îndreptat direct către locul unde îi aștepta Gina Pistol, iar clasamentul final, dezvăluit în această seară, de la 20:00, se va recalcula în funcție de minutele obținute de cele trei echipe care au luat parte la proba Safari-ului.

Diseară, de la 20:00: Anca și Teodor, cadouri pentru colegii de cursă

În această seară, de la 20:00, pe Antena 1, cea de-a doua etapă din Sri Lanka se apropie de sfârșit, iar acest lucru presupune o cursă pentru ultima șansă. Două dintre cele trei echipe ce vor participa în misiunile acestei seri vor fi impuse prin clasamentul ordinii de sosire, influențat de pozele cu elefanți făcute în Safari. O a treia echipă, votată de toți concurenții rămași în joc, se va alătura în această probă tensionată: "Cred că cel mai important lucru în această competiție este să nu ai așteptări, pentru că lucrurile se schimbă foarte repede.", va afirma Ana Morodan înainte de aflarea clasamentului.

În ciuda stresului și a presiunii, concurenții vor avea parte în această seară și de o surpriză, din partea Ancăi Sigartău și a fiului său, Teodor. Cei doi, care au câștigat imunitatea duminică seară și suma de 100 de Euro, au decis să îi recompenseze și pe colegii aflați în cursă, după o zi grea în Sri Lanka. Așa se face că cei doi le vor oferi cadouri tradiționale, brățări cu simbolul sezonului doi Asia Express, elefantul: "Cei care au brățară cu elefant roșu, noi vă dorim să fie singurul pe care îl primiți în emisiunea asta!", va spune Anca.

Care sunt cele trei echipe ce vor participa în cursa pentru ultima șansă din cea de-a doua etapă din Sri Lanka, ce misiuni îi vor provoca să se autodepășească și, mai ales, cum va arăta clasamentul final și verdictul impus de elefantul din cutia securizată, telespectatorii Antena 1 vor afla diseară, de la 20:00, pe Antena 1.

Vezi și: Asia Express. Margherita - Iuliana Luciu, scandal: Nu pot să stau cu tine în echipa asta

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel