ASF: Toți indicii bursei, evoluții pozitive în primele nouă luni din 2019

Bursa
Bursa

Toți indicii bursei au înregistrat evoluții pozitive, de peste 18%, în primele nouă luni ale anului 2019, comparativ cu sfârșitul anului 2018, anunță ASF.

Indicele de referință BET, care surprinde evoluțiile celor mai tranzacționate companii de pe piața reglementată a BVB, a avut o creștere de aproximativ 30%, în perioada de referință, comparativ cu 31 decembrie 2018.

Indicele BET-TR, primul indice de tip total return, lansat de BVB, a înregistrat la 30 septembrie 2019 cea mai ridicată creștere, de 41%. BET FI, indicele care arată evoluția societăților de investiții financiare și a altor entități asimilabile acestora, a crescut cu 18%. De asemenea, indicele ROTX, dezvoltat de BVB împreună cu Bursa de Valori din Viena, a avansat cu 30% la 30 septembrie 2019 față de finalul anului 2018.

În primele nouă luni ale anului 2019, valoarea cumulată a tranzacțiilor de pe toate piețele a înregistrat o scădere de 15%, de la 9,55 miliarde lei în primele trei trimestre din anul 2018, la 8,12 miliarde lei în aceeași perioadă din anul 2019. Lipsa ofertelor derulate pe piața românească a determinat în mare parte această scădere a tranzacțiilor la bursă.

Care este situaţia la finalul lunii septembrie

La finalul lunii septembrie a anului 2019, capitalizarea bursieră de pe piața reglementată a atins nivelul de 170,46 miliarde lei, în ușoară creștere comparativ cu 30 septembrie 2018. În prima parte a anului 2019, capitalizarea bursieră BVB (doar acțiuni) a înregistrat un trend ascendent după episodul de corecție de la finalul anului 2018, urmând o ușoară diminuare începând cu luna mai.

La 30 septembrie 2019, pe primul loc în clasamentul celor mai lichide companii, ale căror acțiuni au fost tranzacționate la BVB pe piața principală (Regular), se situează Banca Transilvania (TLV), care deține o pondere de circa 31% din valoarea totală tranzacționată. Pe următoarele poziții din acest top s-au clasat Fondul Proprietatea (FP), BRD - Groupe Société Générale (BRD), OMV Petrom (SNP) și Romgaz (SNG).

Valoarea totală a activelor organismelor de plasament colectiv (OPC) din România a fost de 43,77 miliarde lei, la data de 30 septembrie 2019, în creștere cu circa 11% comparativ cu nivelul de la finele lunii decembrie 2018. O analiză pe categorii de organisme de plasament colectiv arată că la finalul trimestrului III 2019, activele totale ale fondurilor deschise de investiții (FDI) s-au majorat cu aproximativ 11% față de finele lunii decembrie 2018. Societățile de investiții financiare înregistrează o majorare a activelor totale cu aproximativ 18%, iar Fondul Proprietatea a consemnat o creștere a activului total de circa 5% față de finalul anului 2018.

FDI sunt orientate preponderent către instrumentele cu venit fix 

Din perspectiva structurii plasamentelor, FDI sunt orientate preponderent către instrumentele cu venit fix (titluri de stat și obligațiuni), în vreme ce Fondurile Închise de Investiții (FÎI), SIF-urile și FP au o orientare dominantă către plasamentele în acțiuni.

Pe ansamblul pieței, structura consolidată a investițiilor tuturor organismelor de plasament colectiv indică totuși o preferință pentru instrumentele cu venit fix/instrumente ale pieței monetare a căror valoare totală este de circa 21,52 miliarde lei, consemnând o pondere de aproximativ 49% din activul cumulat al OPC. Investițiile în acțiuni la nivelul întregii piețe sunt în valoare de 20,48 miliarde lei, reprezentând aproximativ 47% din activul total al OPC. La 30 septembrie 2019, față de finalul anului 2018, se constată o majorare a investițiilor făcute în acțiuni (+13,27%), titluri de stat (+22,35%) și în titluri OPCVM/AOPC (+13,31%), concomitent cu o reducere a depozitelor și disponibilităților (-0,14%) și a obligațiunilor cu circa 1%.

La finele lunii septembrie 2019, pe piața BVB își desfășurau activitatea un număr total de 28 de intermediari, dintre care 18 Societăți de Servicii de Investiții Financiare (SSIF), 3 instituții de credit locale și 7 entități autorizate în alte state membre UE.

În cadrul SMT (Sistem Multilateral de Tranzacționare) erau, la finalul lunii septembrie 2019, un număr total de 21 de intermediari, din care 17 Societăți de Servicii de Investiții Financiare (SSIF), 3 instituții de credit locale și o firmă de investiții autorizată într-un alt stat membru UE.

La finalul trimestrului III al anului 2019, cei mai activi intermediari pe BVB (piața reglementată și SMT) au fost SSIF-urile, valoarea tranzacționată de acestea fiind de aproximativ 10,70 miliarde lei. Intermediarii locali (SSIF și instituțiile de credit) au realizat aproximativ 82% din valoarea totală a tranzacțiilor. Dintre intermediarii autorizați în alte state membre UE, care au efectuat tranzacții pe piețele la vedere, cele mai active au fost firmele de investiții, acestea cumulând o cotă de piață de 12,81%, citează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel