ASE a deschis anul universitar; "bobocii" au fost sfătuiţi să gestioneze foarte bine "capcanele" studenţiei

Academia de Studii Economice din Bucureşti a deschis luni anul universitar printr-o festivitate care s-a desfăşurat în Aula Magna a instituţiei.

Preşedintele Senatului Academiei de Studii Economice, Pavel Năstase, le-a spus "bobocilor" că perioada studenţiei este cea mai frumoasă din viaţa unui om, dar are foarte multe capcane care trebuie gestionate foarte bine.

"În fiecare an, la început de octombrie, sărbătorim bobocii, noii noştri studenţi, care păşesc pentru prima dată în Aula Magna şi apoi în sălile noastre de curs.(...) Este o trecere foarte importantă de la ceea ce au însemnat pentru dumneavoastră emoţiile, trăirile, din perioada cât aţi fost elevi, la ceea ce înseamnă viaţa de student. În acest context, vreau să vă spun câteva lucruri care mie mi s-au părut importante. În primul rând, perioada de studenţie este cea mai frumoasă din viaţa omului. Are însă foarte multe capcane pe care trebuie să le gestionaţi foarte bine.(...) Mulţi studenţi lasă pregătirea pentru examene pe ultima sută de metri şi nu este bine, de aceea vă sfătuiesc să vă pregătiţi tot timpul, să participaţi la activităţile noastre didactice, să fiţi evaluaţi, pentru că o componentă importantă este evaluarea pe parcurs, în ultimii ani. Şi examenul contează foarte mult. Măsuraţi-vă timpul cu rigla de calcul dacă doriţi să vă rămână şi timp pentru ceea ce înseamnă distracţie şi alte activităţi extra curriculare", a spus Năstase la festivitatea de deschidere a anului universitar.

El a adăugat că există foarte multe oportunităţi pentru actualii studenţi, pe care i-a numit "generaţia X, generaţia Z, generaţia internetului, generaţia digitalizată".

"Aveţi acces la toate informaţiile de care aveţi nevoie, deci folosiţi aceste reţele de socializare într-o măsură potrivită, astfel încât să nu ajungeţi într-o zonă periculoasă a acestora. (...) Vă sfătuiesc să aveţi în vedere această perioadă pentru a vă petrece cât mai plăcut şi cât mai util timpul dumneavoastră liber. Există în ASE foarte multe asociaţi ale studenţilor, afiliaţi-vă, faceţi voluntariat, care este o activitate foarte importantă, faceţi internship-uri", a menţionat preşedintele Senatului ASE.

La festivitatea din Aula Magna au participat membri ai conducerii universităţii, facultăţilor, invitaţi din mediul de afaceri, parteneri instituţionali, directori de colegii şi licee, cadre didactice şi studenţi. Au fost înmânate diplome de excelenţă şi de merit studenţilor care au obţinut cea mai mare medie la admiterea din acest an şi directorilor de colegii şi licee, în semn de apreciere pentru numărul mare de absolvenţi care au devenit studenţi la ASE.

ASE şi-a deschis porţile, luni, pentru cei peste 22.000 de studenţi, dintre care 6.500 la programele universitare de licenţă, aproximativ 3.000 la programele universitare de masterat şi 200 la programele universitare de doctorat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel